Mircea Radu IACOBAN

În urmă cu 200 de ani, rușii ne răpeau Basarabia. Acum 100 de ani își încheia mandatul ultimul prim-ministru ieșean, P.P. Carp (de fapt, i-a urmat un alt ieșean, Maiorescu, dar prea de mult... bucureștenizat). După un secol, în sfârșit, un alt prim-ministru ieșean, Răzvan Ungureanu. Care, la cele două veacuri scurse de la 1812, s-a întâlnit, la Iași, cu Filat, prim-ministrul Republicii Moldova. Ambii școliți la Universitatea ieșeană. Ce de potriveli! Chiar dacă, la recepția dată în cinstea Guvernului pentru două zile ieșenizat, mai marii municipiului și județului își disputau meritele organizării (eu am dat șampania... eu am dat cârnații), atmosfera a fost pașnică, cuvântarea lui Ungureanu scurtă și cu miez; s-a simțit adierea stropului de nădejde că, barem în 2012, se va îndeplini câte ceva din ruga avocatului Gh. Racoviță, care, în 1922 (acum 90 de ani – altă potriveală!) răspândea pe străzile Bucureștiului manifestul conținând o singură propoziție: „Dați Iașului ce i se cuvine!”  

Ne ferim să facem politică în această rubrică, dar cum l-am zărit, la recepție, și pe dl Flutur, ne-am amintit cât de bine-i să ai acolo, sus, pe cineva care te iubește. Dacă-i și eficient, cu atât mai bine! Va fi având dl Flutur contestatarii și susținătorii lui; și unii, și ceilalți n-au cum să nu țină seama de o evidență: Bucovina a avut parte de grație benefică și evidentă susținere din partea guvernului Boc. Bucovinean fiind, nu pot decât să mă bucur. Din păcate, o astfel de susținere a lipsit flagrant Iașiului – ba mai mult, proiecte ce implică mari investiții private („Palas”, de pildă – peste 250 de milioane de euro!), necesare fostei capitale ca aerul, s-a încercat, cu disperare aproape, să fie barate... tot de către ieșeni! Dar, să revenim: la împlinirea a două veacuri de la răpirea Bucovinei, Guvernul României și cel al Republicii Moldova s-au întâlnit la Iași. Când s-a comemorat un veac de la raptul din 1812, Iorga a cuvântat în Parlament: „să căutăm îndreptarea unei pierderi care nu poate să fie veșnică.” Cu siguranță, nu despre asta au discutat cele două guverne, fiindcă, astăzi, chestiunea nu mai poate fi pusă  nici tranșant și nici direct. Lipsa de entuziasm și chiar de interes pentru o unire de facto este evidentă în rândul populației de peste Prut (cu excepția cunoscută  a celor 8-10 procente reprezentând opinia intelectualității – nici asta până la capăt unanimă - și a unei subțiri pături de basarabeni cu oarece instruire și clarviziune politică).

În România, chemarea unirii se simte c-a îmbătrânit și s-a surdinizat. Moldovenii de dincoace de Prut par a fi uitat că biata provincie românească a avut parte de 12 invazii rusești  din 1711 și până în 1958, că rușii au cerut mereu amândouă principatele, și asta târziu, până în 1848 sau 1853, și că tristele rezultate ale Păcii de la București s-au datorat nu atât trădării dragomanului român, cât neputinței diplomației turce. Realități istorice care par a conta mai puțin acum, comparativ cu eventualitea micșorării prețului la gaz metan în cazul recâștigării bunăvoinței Moscovei... De partea cealaltă, mulți frați de-ai noștri se-ntreabă la ce bun unire clătinătoare de temeiuri și obișnuințe, câtă vreme-i mult mai simplu să dai șpagă (modică!) la București și să obții direct cetățenia română, cu avantajele europene implicite.

Basarabenii n-au nevoie de corupția din România pentru simplul motiv c-o au pe a lor, la fel de încoţopenită. Dacă tineretul basarabean vrea să învețe la Iași, Suceava, Bacău, Galați, București, îl așteaptă burse care, în cazul unirii, nu se știe de-ar mai fi la fel de generos acordate. Gospodinele din zona de frontieră vin fără opreliști să vândă „De orez biscuiți” ori „De pește marinadă”, plus țigările Plugar netimbrate, pe piețele de „vizavi”. Scriitorii basarabeni sunt cultivați și publicați curent la noi. Radio București are un vlăstar la Chișinău și unele televiziuni dâmbovițene sunt preluate de cabliștii moldoveni. După rafalele de „tunuri” reciproce, afacerile transfrontaliere s-au așezat într-o matcă mai liniștită, cu profituri modeste poate, dar sigure. Așa că, reunite la Iași după două veacuri de la răpirea Basarabiei, cele două guverne nu vor pronunța cuvințelul prohibit „unire”. Când o fi să se întâmple, va trebui s-o facem fără clopote, artificii și tricolor, doar sub semnul steagului albastru al UE. Acesta-i punctul în care ne aflăm. Mai departe, se va vedea.