Cătălin MIHULEAC

Iar am auzit făcându-se apel masiv la „solidaritatea” românilor, de data asta în contextul zăpezilor care ne-au înghiţit dramatic, cu căţel şi mai ales cu purcel, localităţile. Ah, tu, solidaritate: frumos cuvânt, mândră sonoritate!
Ca de obicei, cetăţenii patriei sunt somaţi, aşezându-li-se la tâmplă ţeava acestui cuvânt pompos, să iasă la interval cu bani şi cu bunuri de ajutor pentru sinistraţi, suplinind astfel incompetenţa organelor abilitate, care stau şi o freacă în cel mai pur stil băsescian.
De parcă din taxele plătite amarnic de cetăţeni nu s-ar găsi suficiente resurse pentru ajutoare. Nu credeam că până şi ce zicea Constantin Tănase, într-un cuplet din anul 1920, să rămână valabil:
„Plătim faţadă şi trotuar,
 Dar tot noroi şi bălegar,
 Plătim pe vânt, plătim pe aer,
 Plătim aşa, ca nişte fraieri,
 Plătim la fisc, la primărie,
 Pe apa care o să vie,
 Plătim prestaţii, plătim bir,
 Dar nu văd nici un chilipir,
 Plătim impozit pe venit,
 Cum a venit, a şi ieşit”
 Pam-pam!
Părerea mea rămâne că solidaritatea asta e una nu tocmai sinceră, ea fiind bună mai degrabă de arătat la televizor, alături de silicoanele vedetelor, care umplu micul ecran. Cu toate astea, dacă apelurile la solidaritate se înmulţesc, odată cu sinistrele care lovesc sistematic România, devine necesară înfiinţarea unui „minister al solidarităţii”, ca să fie totul legalizat şi foarte bine vămuit.
Dar ceea ce mă roade cel mai mult şi mai mult este unul din cadrele în care se fac auzite aceste apeluri la solidaritate: în supermarketuri. Adică acolo unde clientul este ţepuit constant, prin metode mai vechi sau mai noi, începând cu mărfurile expirate şi continuând cu preţurile uneori de-a dreptul mitocăneşti.
Apropo, n-o să pricep niciodată de ce mărcile de bere pe care le cumpăr din magazinele Carrefour din Belgia şi Franţa la preţ de un euro, costă în acelaşi lanţ de magazine din România doi euro şi jumătate. Şi ăsta e doar un exemplu care mi-a venit pe limbă, unul dintre zecile similare.