Mircea Radu IACOBAN

Pur și simplu nu ne dăm seama câte greșeli de vorbire facem clipă de clipă, ceas de ceas! Și subsemnatul, profesor de română conform școlirii universitare, comite constant erori. Chiar ieri la prânz i-am cerut soaței mujdei de usturoi la carașii prăjiți – eroare! Bine că nu m-au auzit al de Graur, Iordan, Mihăescu (predau, acum, lecții de gramatică îngerilor...), ori mai tinerii și la fel de scrupuloșii Hristea, Gruiță, Dascălu, Dragomirescu, Avram, Seche, Groza, Oprescu, Nicolae, Doca, Vasiliu și câți vor mai fi combătând pe frontul corectitudinii, că m-ar fi arătat acuzator cu degetul: iată-l slujind pleonasmul! Mujdei, zice-se, vine de la must+de+ai (ai = usturoi, formă veche, din lat. alium), așa că n-are nici un rost precizarea redundantă „de usturoi”.

Așcrede, mai degrabă, că s-ar cuveni luat în seamă posibilul împrumut din franceză, unde „mousse d’ail” înseamnă „spumă de usturoi”. Oricare i-ar fi  adevărata origine, eu unul n-am să mă feresc niciodată de-a zice „mujdei de usturoi”, fiindcă a intervenit de veacuri validarea totală a uzului și cu asta, basta. Ce ne facem, însă, cu restul pleonasmelor... latente, care-și ițesc cornițele în toiul comunicării și n-au fost nici acceptate unanim, nici rejectate cu suficientă vehemență? Cică am greși amarnic spunând „corect ortografic” (orthós, în greacă, însemnând „corect”), „asigurarea securității” (amândouă vorbele au aceeași origine, latinescul „securos”), „caligrafie frumoasă” (gr. kalós înseamnă... frumos), „mijloace mass-media” (media, adică... mijloc). Incorecte-s și formulările de genul (din lipsă de spațiu, nu mai indicăm originea) „plan de viitor”, „protagonist principal”, „procent de atâta la sută”, „pubelă de gunoi”, „mare abundență”, „consens unanim”, „hit de succes”, „sumă de bani”, „șlagăr la modă”... și tot așa înainte. Luate la bani mărunți, fiecare dintre aceste construcții nu-s altceva decât asocieri redundante ale unor cuvinte cu același înțeles. Ori spui „babă bătrână”, ori „board de conducere”, tot un drac - adică, eroare.

Nu atât gramaticală, cât de logică. Conștienți de argumentul validării uzului, grămăticii tind să acorde oarece temei supoziției că, prin pleonasm, s-ar adăuga un plus de preciziune comunicării, așa că au acordat semigrațieri, împărțind pleonasmele în tolerabile și intolerabile. Care și cum, după voia clientului. Grave ar fi cele de tot tâmpe, de genul „a-și aduce aportul” (tradus: a-și aduce adusul – dar și-n acest caz unii solicită grațiere), „prefer mai bine”, „avansați înainte”, în același timp exonerând de etichetare ca ridicole unele construcții la fel de aiuristice din punctul de vedere al logicii, cum ar fi, de pildă, „înghețde frig” (din fr. geler de froid – evident, nu se poate îngheța decât de frig...), „aragaz electric”, „scurtă alocuțiune” (intervenția vorbitorului, dacă-i alocuțiune, nu poate fi nicidecum lungă, câtă vreme dicționarul o definește drept „scurtă cuvântare ocazională”), „mare amploare”, ba chiar și „papiotă de ață” (vezi definiția: „sul mic de carton pe care se înfășoară ața de cusut”).

Nici „prețuri ieftine” n-ar prea merge, nici „procent de atâta la sută” nu-i corect, doar procent înseamnă „a suta parte”, așa că... intri la idei și-ți vine să urmezi îndemnul lui Grigore Vieru, care spunea ”Taci atunce, tot în limba  ta!”, numai că marele nostru prieten călătorit către ceruri se referea la suferințele celor ce li se interzicea rostirea „limbii vechilor cazanii”, în vreme ce noi, răsfățați cu deplină libertate (barem din acest punct de vedere), ne luăm îngăduința întâi să vorbim și abia după aceea să gândim. N-am cum sugera o linie de comportament capabilă să stabilească punctul din care dictatura uzului prevalează în fața dictaturii grămăticilor, eroarea devenind pasabilă. Cred, doar, că nefiind vorba despre greșeli gramaticale propriu-zise, în numele aceleiași libertăți mai sus evocate, putem alcătui lista personală cu exprimări suspectabile de pleonasm, urmând a acționa de la caz la caz. Evitându-le, desigur, pe cele de tot inacceptabile.

Ba nu, scuzați, eroare: „de tot inacceptabil”... e pleonasm!