Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 16 feb 2012 - Anul XVII, nr. 38 (4943)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video
Mircea Radu IACOBAN

Mircea Radu IACOBAN


Zăpadă

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Azi e meciul Stelei și, la ora la care scriu, nici nu știu dacă se joacă ori nu se joacă. N-ar trebui să ne îngrijorăm, fiindcă avem stadion european, cu deschidere/închidere hidraulică a acoperișului, ce mai, minunăție a tehnicii! Că nu se închide/deschide... decât când e frunza verde, asta-i altceva. Drept pentru care o să vă spun o scurtă poveste. La Iași vin mereu basarabeni care vând una-alta, fie „de orez biscuiți”, ori „de pește marinadă”, cum stă scris pe etichetele tipărite la Chișinău după canoanele limbii ruse („Krasnaia Ploșciadi” – în românește ar veni „Roșia Piață”), fie benzină la canistră, țigări Plugar și tot soiul de brice, ace și carice.

Un frățior de peste Prut și-a întins pe trotuar, direct pe zăpadă, o strașnică garnitură de căciuli. Din alea tip siberian, cu clape la urechi, numai bune pe gerul ăsta, siberian și el. Am probat una gen cosmonaut, de-ți rămâne afară numai vârful nasului. Basarabeanul, tinerel și pișicher, m-a asigurat chicotind „dom`le, luați-o, asta funcționează și iarna!” Abia mai târziu am priceput aluzia: văzându-mă cu o gazetă de sport în mână, dumnealui, de loc din Ungheni („Unghenii ceilalți”, că jumătate e dincolo și jumătate, dincoace), prinde programele televiziunilor noastre și a aflat tărășenia cu acoperișul Arenei Naționale, care se închide numai pe vreme frumoasă și iarna-i scos pe tușă. Lung prilej de vorbe și de ipoteze! Cum n-am destulă pricepere într-ale tehnicii, pot cel mult bănui că minunăția de acoperișfiind acționată hidraulic și „hidros” însemnând apă, iarna o fi înghețând bocnă. Iau, însă, sama că și comenzile avioanelor sunt gospodărite tot hidraulic; pe unde se preumblă dumnealor, gerul trece de minus 40 de grade – ați auzit să cadă vreunul din pricină de sloi pe conducte?

„Hidraulic” a ajuns, cu vremea, un fel de metaforă, fiindcă apa nu mai susură de mult prin țevăraie, luându-i locul niscaiva uleiuri, alcooluri și ce-o  mai fi născocit industria antifrig. Deci, nu ăsta-i motivul pentru care acoperișul arenei se poate închide numai vara, când, altă decepție, ar drămui lumina directă, gălbejind gazonul. Să ne liniștească precizarea „așa-i și la Frankfurt”? Așa o fi. Numai că, din câte știu și din ce-am aflat pe unde am umblat, Commerzbank Arena nu-i cel mai teribil, mai modern și mai performant stadion din Germania. Înaintea lui se situează arenele din Műnchen, Stuttgart, Berlin, Dortmund, Geselkirchen; de ce n-om fi luat alt model? Oricum, prea târziu pentru astfel de întrebări. Și Național Arena, și  Commerzbank Arena au costat cam la fel – numai că stadionul nemților a fost construit de muncitori plătiți nemțește, ai noștri, românește, așa că balanța cheltuielilor, la capitolul „manoperă”, este total dezechilibrată. Ca să nu mai vorbim despre faptul că, la Frankfurt, în costul total au mai fost incluse o gară feroviară și noi linii de tramvai, terenuri pentru alte discipline (inclusiv volei „pe plajă”), un complex destinat tenisului, o sală de sport, instalații și amenajări specifice unor discipline sofisticate, bazin de înot olimpic, muzeu, ba chiar și o... biserică! Și că instalația acoperișului rabatabil a costat 17 milioane la nemți și 21 la români – ambele la fel de nefuncționale atunci când este mai mare nevoie, adică iarna!

Să vedem ce-o să fie diseară, că de nins, tot ninge. De va fi nevoie să mutăm meciul Stelei la Budapesta, ori la Timișoara din pricina nămeților, atunci chiar se poate spune că suntem ocoliți de noroc și nici o bucurie nu ne este dat s-o savurăm până la capăt. Am construit, din calicia noastră, bijuterie de stadion european cu „pălărie” mai nefuncțională decât umbrela care nu se deschide pe ploaie! Revenind la paralela Commerzbank Arena – Național Arena: să nu uităm că stadionul din Frankfurt aparține unui club din Zveite Divisia, din Liga a doua deci, și să convenim că, în Divizia B, merge și cu retractabilitate... parțială.

Să nu uit: căciula, n-am mai cumpărat-o.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Zăpadă.
 Vizualizări articol: FLOOD/SPAM | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 4 voturi
Zăpadă5.054

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Alte articole semnate de:
Cătălin MIHULEAC
Cătălin MIHULEAC
Mircea Radu IACOBAN
Mircea Radu IACOBAN

 

 

RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei