Mircea Radu IACOBAN

Regulile manipulării în politică le-a stabilit și ordonat Noam Chomsky, unul dintre lingviștii americani foarte la modă, citat și în studiile de gramatică generală și (mai ales) în cele din postata științelor politice. Lui i se datorează „cele zece porunci ale manipulării”, pe care politicienii la putere le pun în scenă fie instinctiv, fie premeditat-programatic. În România ultimilor ani, Decalogul lui Chomsky pare a fi fost urmat literă cu literă, deși, probabil, clasa noastră politică nu prea pune la bătaie cine știe ce bibliografie savantă când e să apeleze la viclenii manipulatorii.

Nu exista un Chomsky când românii au apelat la soluția „capul lui Moțoc” – dar să nu  anticipăm. Mai întâi, cine-i Chomsky? Un susținător al „gramaticii universale”, adept al teoriei monogenezei limbajului. El consideră că limbajul este o caracteristică înnăscută a ființei umane, individul însuși contribuind într-o măsură covârșitoare la crearea structurii semantice a limbajului și a cunoașterii intermediate de limbaj. Teorii! Politic, Noam Chomsky se consideră adeptul unui „anarhism tradițional, cu originea în iluminism și în liberalismul clasic”, mizând înainte de orice pe capacitatea creativă a lui homo sapiens. 

Cele zece legi le numește „strategii ale diversiunii”, concepute pentru a confuziona și a deturna atenția generală de la manevrele clasei politice și financiare. Procedurile fiind preluate de la... prestidigitatori, Iosefinii întru politicale canalizând atenția publicului în direcții false („iuțeala mea de mână și neatenția dvs.”). Prima „rețetă”: „Să distragi permanent atenția de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoțional. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât problemele lui adevărate.” Pot exista, desigur, și coincidențe, numai că... prea mare-i potriveala. Taman când manifestațiile anti-prezidențiale dădeau în clocot, au apărut două subiecte-șrapnel care au tăiat, pentru două-trei zile, apetitul ofensiv al televiziunilor anti-sistem: condamnarea lui Năstase și cvasi-inculparea lui Blejnar. Răgazul obținut n-a fost nici suficient, nici inteligent speculat, fiind trimise „la înaintare” tocmai personajele cele mai antipatizate, dar mecanismul în sine a funcționat fără cusur.

Legea a doua: „Să creezi probleme grave, care angajează masiv opinia publică, și tot tu să vii cu soluții.” Păi, nu? Puterea dă semne că-i profund implicată în rezolvarea chestiunilor sociale... tot de ea create (tăieri de salarii, ciuntiri ale pensiilor ș.a.m.d.).

Porunca a treia: „Să aplici treptat toate măsurile dure. Ceea ce ar duce la mișcări populare dacă se aplică într-un singur pachet și dintr-odată, devine suportabil dacă e livrat în porții anuale”. (Cum, de pildă, a intrat într-o regretabilă normalitate scumpirea treptată și furișă a carburanților.)  Impactul anunțării ansamblului de măsuri dure în absența etapizării și a unor preliminarii psihologic-pregătitoare a fost greu de suportat și a generat consecințe.

Legea a patra: „Să obții acordul de moment al poporului pentru măsurile dure din viitor. Omul se obișnuiește cu ideea și înghite tot, dacă e prevenit și amânat.” La acest capitol putem trece greșeala enormă comisă de președintele-jucător, care, fără împuterniciri constituționale și ignorând tactica elementară, a încercat să rezolve totul printr-un simplu „dixit!”

Legea a cincea: „Să te adresezi mulțimii ca și cum toți oamenii au o gândire infantilă, care nu face relația între cauză și efect.” Amintiți-vă încercarea președintelui de a-l implica printre vinovații de starea actuală pe... Voronin (!); prea fiind cusută cu ață albă, mai mult a stricat decât a dres.

Porunca a șasea: „Să faci tot timpul apel la sentimente și la reacții glandulare, nu la rațiune.” Președintele nostru nu numai că a încurajat „reacțiile glandulare”, dar le-a și practicat, lăcrimând... la nevoie.

Nu mai am spațiu, așa că adun celelalte „porunci” într-una: „Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputință” (eterna vină pe criza mondială), „să discreditezi cuceririle științei pe care le-ai utilizat pentru a cunoaște psihologia individului și a mulțimilor”. Încă o dată: nu cred că Băsescu l-a citit pe Chomsky (dar consilierii?); fie și din instinct, l-a urmat pas cu pas. Tot o călcătură tare, o călcătură moale.