Cătălin MIHULEAC

Antrenorul Mircea Lucescu a mai trecut printr-o aventură, de data asta pricinuită nu de confruntarea de pe teren cu o mare echipă, ci de ciocnirea involuntară cu un tramvai bucureştean. E drept, remarcase vehiculul în trafic, dar îl tratase cu tot dispreţul cuvenit rangului său de român care face numai ce vrea.
S-a ales, în urma impactului, cu nişte coaste făcute arşice, cu un plămân străpuns şi cu o hemoragie izvorâtă pe dinăuntru... Cu pas silenţios de cioclu, chiar şi un mic infarct i-a dat târcoale, dar se pare că pe moment l-a iertat.
A fost, după aia, operat şi răsoperat. Miliardarul ucrainean, care îl plăteşte cu milioanele de rigoare, l-a vizitat în spital, să-i ducă plicul medicului şi să-l ameninţe cu mitraliera, în caz că operaţia nu ar fi reuşit...
Dar, până la urmă, Mircea Lucescu, această oaie merinos a sportului românesc, a scăpat cu zile. Domnul fie lăudat, că dacă nu scăpa, iar se zicea că avem ceva cu minorităţile mai închise la colorit.
Imediat ce şi-a revenit, a început să vorbească despre fotbal. Toată lumea a zis că ăsta e un semn extraordinar, dar eu cred că a vorbi de fotbal după un asemenea accident, după ce doamna cu coasa te ratează milimetric, e semn sigur de retardare mintală. Dar mai e posibil ca neamircea alt subiect nici să nu cunoască, fiindcă nu-i nici el cine ştie ce învăţat.
Se mai ştie că, atunci când omul ăsta cârn sau năsosul lui fiu pierd vreun meci, toată lumea e găsită vinovată, începând cu arbitrii. Apoi, pe scara vinovăţiei, vin jucătorii, bucătăreasa, copiii de mingi... Uneori şi şefii federaţiei... Toţi sunt vinovaţi pentru eşecurile lor, în afară de ei doi, care rămân un fel de artişti neînţeleşi ai băşicii, nişte van-gogi, născuţi prea devreme ca lumea să-i înţeleagă şi să îi aprecieze la justa valoare.
Aşteptaţi doar să-şi revină neamircea pe de-a-ntregul. Atunci va reveni pe larg şi asupra subiectului cu accidentul. Îl va găsi vinovat pe vatman, apoi pe primarul Capitalei, poate şi pe Băsescu...