Cătălin MIHULEAC

Fotbaliştii sunt în general nişte infatuaţi şi nişte limitaţi, confirmând proverbul cu prostul care, dacă nu-i fudul, nu-i o vietate completă. Cu toate astea, nu pot spune că nu mă emoţionează tragedia care l-a lovit pe fostul stelist Mihai Neşu, nenorocit involuntar pe viaţă în cursul unui antrenament, de un coechipier de la echipa olandeză unde se aciuase.  
Apropo de asta. Cu vreo cinci-şase ani în urmă, îmi povestea un amic din străinătate o întâmplare cu Neşu şi ai săi, Steaua căzând în cupele europene cu echipa din oraşul unde amicul meu era stabilit de ani buni.
Omul lucra în biroul lui cu vedere la stradă, când i-a văzut pe jucătorii de la Steaua, ieşiţi la o plimbare prin oraş, în treningurile lor lucind ca aluminiul. Neşu, Nicoliţă, Dică... Toată gaşca de idoli în păr...
Destul de emoţionat, şi-a lăsat baltă toate treburile, pentru a-i saluta şi a schimba cu ei o vorbă românească. S-a repezit în stradă, cu faţa radiind de bucurie, întinzându-le mâna jucătorilor şi întrebându-i în dulcele grai românesc:
- Ce mai faceţi, bre băieţi?  Mult succes mâine, la meci! Îmi daţi şi mie un autograf, aşa, ca de la români la român?! Ei, da’ frumoşi mai sunteţi!
Spre stupefacţia sa, nici un jucător de-al Stelei nu a reacţionat în vreun fel. Nici nu l-au băgat în seamă pe nefericitul meu amic. Au privit prin el, de parcă ar fi fost din sticlă. Cu o aroganţă atât de caracteristică lor, fotbaliatorii oierului europarlamentar Gigi Becali au trecut mai departe, râzând şi nedurându-i nici în cur că un român ca şi ei le întinde o mână caldă.
Erau, vezi bine, în ceea ce se cheamă „silenzio stampa”, adică tăceau fiindcă îi deranjase un articol dintr-un ziar de sport. Şi, la câtă minte şi aroganţă au ei, nu puteau face distincţia dintre un ziarist sportiv cretin şi un român stabilit în străinătate, care chiar se bucura că îi vedea.
Ăştia sunt fotbaliştii de la Steaua, fotbaliştii în general. Unul dintre ei a păţit-o rău de tot. Iar mie îmi este tare milă de el.