Mircea Radu IACOBAN

Acum câțiva ani atrăgeam atenția, în această rubrică, asupra unei cărți care atunci abia „se cocea” și  se pritocea. O am acum acum în față, elegant tipărită la Editura Academiei: „Un secol de frământări agrare și drama țăranului  român”, de C. Dropu. Dedicată „măriei sale, țăranului român”, cartea nu-i doar o cercetare științifică probă și meticuloasă, ci reprezintă un adevărat strigăt de târzie alarmă, constituindu-se și-ntr-un trist rechizitoriu la adresa celor care au nenorocit agricultura.
La trecerea a mai bine de un veac de la răscoala din 1907 (excelent analizată în primele secțiuni ale cărții) se constată că, „în numele fericirii țăranului”, agricultura României a cunoscut nu mai puțin de patru prefaceri majore în șapte decenii: reforma agrară din 1921, reforma din 1945, colectivizarea din 1949-1962 și reîmproprietărirea din 1991, nici astăzi deplin încheiată. Vreo 40 de ani au fost consumați în reconfigurări și reașezări ale raporturilor de proprietate, iar țăranul român, când împroprietărit, când desproprietărit, „s-a aflat la cheremul politicienilor, gata-gata să-l sufoce în îmbrățișarea interesată cu care-i hotărau destinul”.
Apărută de puțină vreme, cartea încă nu a avut răgazul să circule și să fie cunoscută așa cum ar merita. Au apărut, totuși, unele consemnări în presă, toate extrem de favorabile lucrării profesorului ieșean. Niculae Arsenie consideră chiar că ne aflăm în fața „unei extraordinare noutăți editoriale”, „datorată unei somități cu competență incontestabilă în materie de agricultură și, pe deasupra, cu una dintre acele mari conștiințe profesionale și civice de care țara pare a avea tot mai acută nevoie.” Cum nu-i cu putință să rezumăm un op de peste 500 de pagini într-un articol de gazetă, vom încerca barem să-i trecem în revistă principalele idei-forță, fără a ne iluziona că adevărurile crude puse în pagină cu erudită competență și cu risipă de bună-credință vor determina necesara reacție reparatorie din partea celor care diriguiesc destinele agriculturii. Un punct (intermediar) de pornire: este de-a dreptul rușine națională că țara noastră, altădată mare exportatoare de produse agro-alimentare, a ajuns să cheltuiască anual 3-4 miliarde de euro pentru a importa alimentele necesare hrănirii populației.
C. Dropu nu este un nostalgic înclinat să regrete otova un „a fost odată” ceaușist, dar nici nu cade în extrema cealaltă, contestând cu hurta sistemul de organizare și funcționare agrar de atunci. Care, în patru decenii, între 1949 și 1989, a izbutit să crească de trei ori producția agricolă a țării, deși numărul populației ocupată în acest domeniu s-a redus la jumătate. „Desigur, sistemul ultracentralizat și discreționar a afectat eficiența economică a uriașelor eforturi depuse de zeci de ani, pe multiple planuri, dar distrugerea marilor exploatații și pulverizarea proprietății nu au dus decât, parafrazându-l pe J.K. Galbraith, la înlocuirea unui mecanism ineficient cu unul inexistent”. Prima mare cauză a suferințelor agriculturii n-a fost alta decât renumita Lege 18, prin care s-a decis decolectivizarea - despre care Ion Iliescu avea să spună mai târziu: „Am făcut această prostie istorică cu reîmproprietăririle.” A urmat știuta suită de ilegalități, abuzuri și hoții, prăbușirea agriculturii aducându-ne pagube estimate la circa 70-80 de miliarde de euro.
Presiunile politice și lipsa de fermitate a noilor decidenți, translată apoi în timp, au dus la abandonarea drumului logic și necesar, adică „identificarea a ceea ce a fost rău în agricultura cooperatistă și trebuia înlăturat, și a ceea ce era pozitiv și merita păstrat ca premisă pentru dezvoltarea unei agriculturi durabile și competitive.” O treime dintre cei reîmproprietăriți locuiau de acum în orașe, nu mai  aveau nici o legătură cu ogorul și n-au fost interesați în cultivarea hectarelor teoretic reprimite (de fapt, și în CAP rămăseseră proprietari...). A urmat incredibila suită de distrugeri a avutului obștesc - și nu pot să nu-mi amintesc entuziasmul cu care, în primăvara lui 1990, o gazetăriță bucureșteană care sigur habar n-avea câte țâțe are vaca, decreta  ca salutară dărâmarea grajdurilor, „simboluri ale comunismului”...
Voi reveni în ziarul de joi.