Mircea Radu IACOBAN

Importăm scobitori. Importăm castaveți. Importăm mere, pere, gogoșari, struguri, compot de vișine, fasole țucără. Importăm vorbe, cu care împestrițăm limba vechilor cazanii - și tuturor li se pare, nu-i așa, OK. Importăm fotbaliști. Importăm antrenori. Dar ce nu importăm? Până și bancurile le aducem „de afară”, cel mult localizăm, înlocuindu-l de John cu răposatul Bulă. Confecțiile croite la Fierbinți și-n Dămăroaia poartă fudule etichete englezești. Cozonacii mai cu moț îi aducem din Franța. Hârtia pe care se tipărește această gazetă vine din ţările nordice. Pixul meu poartă marcă austriacă. Periuța de dinți e făcută-n China. Preșul de la intrare este made in Italy. Tricolorul românesc l-am cumpărat de la un stand din aeroportul Amsterdam.
Ce a mai rămas românesc în România? Oile lui Becali, Loganul (marcă, totuși, franțuzească), sarmalele, colindele, devenite cerșetorie deghizată (mizerabil, umilitor și grotesc spectacolul de la poarta aceluiași Becali), asfaltul bortelit, Parlamentul, ajuns șomer prin „asomarea” răspunderii, și luna de pe cer, în răstimpul cât survolează spațiul mioritic. Cel mai mediatizat român, evocatul Becali, prezent seară de seară pe sticla televizoarelor (invitat să distreze nația și să crească ratingul; ca efect conex, devenit exponent-model al reușitei în toate cele, mare raisonneur, doctor în filosofia lui „mă-nțelegi”, totdeauna doldora de idei năstrușnice „în bibilică”...) – iată-l totalizând mai multe și mai consistente apariții tv decât Băsescu, Boc, Blaga și Anastase la un loc! Dar măcar e de-al nostru, din popor.
În rest, trăiască importul! Vrem, acum, și arbitri din import. Logic, pasul următor: șefi de Federație și de Ligă străini, stewarzi străini, observatori străini, gazetari străini și, până la urmă, de ce nu, spectatori străini! L-am cunoscut, cândva, pe Porumboiu: un om de afaceri inteligent, cu umor, posesor al unui bagaj cultural onorabil, capabil să susțină o discuție respectând firul logicii și-ntr-o tonalitate civilizată. A evoluat straniu, probând, mai ales de-a lungul lui 2011, o manie a persecuției generalizate. Să fie oare de vină seceta? Dacă un biet fundaș greșește o pasă, infamul cu pricina devine oribil trădător, vânzător de club și țară. Dacă, Doamne ferește, vreun arbitru nu fluieră cum ar șuiera Porumboiu, e-o clară dovadă a complotului universal anti-Vaslui și a tenebroasei mișculațiuni subterane pusă în mișcare de regizori din umbră...
La Becali, n-am nici o pretenție, scrisoarea trimisă lui Mircea Sandu de Clubul Steaua e-o simplă stratagemă, cum stratageme sunt și ieșirile ante-festum și anti-arbitri ale patronilor de club. Nicăieri în lume nu se pune o asemenea presiune asupra fluierașilor, care n-au parte decât în silă de prezumția de inocență și-s terfeliți în toate felurile, că te miri cum de mai ies în lume. Ați văzut vreodată mai mult de trei stele acordate unui arbitraj – adică, doar satisfăcător? Bune, foarte bune, mediocre, arbitrajele n-au parte, în România, decât cel mult de calificativul „acceptabil”. Adică, după un întreg tur de campionat, n-am avut nici un arbitraj de nota 8? Hai să fim serioși! Pro Sport acordă premiile pe 2011 antrenorului anului, stranierului, fotbalistului român din Liga 1, celui din Liga 2 ș.m.a., dar pe arbitrii autohtoni... nici nu-i ia în seamă. N-au valoare... din plecare! N-or fi toți idioți, hoți, chiori, incapabili – am avut parte și de prestații onorabile, numai că fluierașii viețuiesc într-un climat de autentică teroare, orice eroare li se impută ca premeditată și orice ezitare devine cap de acuzare... penală! Vorba lui Nichita Stănescu, „hai să ne haidem!” Dom`le, l-ai prins cu ceva concret? Arde-l. Altfel, taci și... sapă. Numai cine nu urmărește fotbalul european își poate închipui că arbitrii străini sunt deasupra oricărei greșeli datorită... cetățeniei. Domnii patroni de cluburi s-ar cuveni să cugete și la propriile comportamente. Dacă s-a uitat, iată, reamintesc: la meciul Urziceni-Dinamo a fost adus arbitrul spaniol Muniz. Care, cum a pășit în România, a și fost ispitit cu arginți de către un patron de club. Așa că, nu mai trageți în pianist (Crăciunescu), face și el ce poate. Mai ales că, deocamdată, nici n-a trecut de uvertură...