Mircea Radu IACOBAN

Despre cartea „Revoluţia la negru”, de Al. Tacu, am scris în momentul apariției. Autorul revine cu un nou op, în care reia și completează argumentația inițială. Scrie nervos, ciufut, cu patima implicării directe în evenimentele evocate. Amândouă cărțile nu pot fi trecute cu vederea, câtă vreme încearcă să dreagă din altă perspectivă fila de istorie românească intitulată „Revoluţia din 1989 a început la Iaşi” – fapt contestat vehement de timișoreni.  
Punctul de pornire al autorului pare a avea și explicabile temeiuri lumeşti: proto-revoluţionarii ieşeni omit să-i citeze numele în cărţile lor consacrate evenimentelor moldave din decembrie 1989: „Pentru oricine ar fi scris ceva despre întâmplările de atunci, imaginare, retorice sau autentice, numele meu, vrând-nevrând, îşi avea loc în faţă.” Al. Tacu a fost deţinut politic; potrivit relatărilor sale (şi nu numai) este autorul unor gesturi disidente de neignorat, nu numaidecât legate de respectiva intenţie revoluţionară ieşeană, cât de contextul general în care aceasta s-ar fi plămădit. Subtitlul cărţii spune totul despre finalitatea demersului publicistic: „Iaşi, 14 decembrie 1989, începutul revoluţiei române? O fraudă!” Chiar fraudă să fie?  
Scriitura are o oralitate exclamativă în stare să afecteze construcţia pas cu pas a probatoriului şi urmărirea firului logic al demonstraţiei. Ceea ce nu înseamnă că n-ar cuprinde sumedenie de întrebări întemeiate privind neconcordanţe între unele mărturii şi episoade faptice discutabile. De exemplu, unul dintre „capi” afirmă că a fost arestat la ora 11, dar... iată-l participând în piaţă, la evenimentele de după-amiază. Astfel de neconcordanţe există şi-s pescuite meticulos; realmente pot lăsa loc unor nedumeriri. Cartea nu duce lipsă de argumente, dar înşiruirea lor nervoasă, discontinuă şi ades eliptică îngreuiază receptarea, devenind mai mult un strigăt decât o demonstraţie.
Chiar dacă înşişi revoluţionarii afirmă că „Manifestarea programată în Piaţa Unirii a fost un eşec pe toată linia”, ori „Apelurile noastre nu au avut succes”, nu se poate uita că fără foc nu iese fum şi că un sâmbure protestatar ieşean real a precedat evenimentele de la sfârşitul lui decembrie ’89. Oricum, n-am căderea să mă implic într-o asemenea dezbatere devenită dispută... inter city. Pot, însă, aduce un termen de comparație în stare să ofere dacă nu deplină lămurire chestiunii, barem un alt unghi de vedere. Cum se știe, pretențiile grupului de ieșeni care, la 14 decembrie 1989, a chemat lumea la o manifestație anticeaușistă și anticomunistă în Piața Unirii sunt respinse cu indignare de timișoreni. Argumentul: la Timișoara au murit oameni, la Iași nu s-a întâmplat mai nimic.
Într-un fel, chiar așa-i – dar disputa nu ia în considerare... ditamai precedentul istoric. Este vorba despre un eveniment în bună măsură similar, petrecut acum un veac și jumătate. Toate cărțile de istorie susțin că Revoluția de la 1848 a început la Iași. Pe placa memorială din dreptul Palatului Culturii (amplasată „după ureche”, la aniversarea din 1968; de fapt, se cuvenea așezată în altă zonă a orașului, pe fosta stradă Golia...) este scris: „Pe acest loc, unde se afla Hotelul Petersburg, s-a desfășurat, în ziua de 27 martie/8 aprilie, Adunarea populară a revoluționarilor din Moldova care a dat semnalul începerii Revoluției burghezo-democratice de la 1848 în Țările Române”. De reținut sintagma „a dat semnalul”. N-a murit nimeni în acea zi la Iași, iar unele surse răutăcioase afirmă că, în saloanele hotelului, revoluționarii au amenințat stăpânirea agitând lingurițele cu care mestecau în ceștile de ceai.  S-a citit o Proclamație care începea, bizar, cu revendicarea „Sfânta păzire a Regulamentului (organic, n.n.) în tot cuprinsul său, fără nici o răstălmăcire” – probabil, de teama unei posibile intervenții a rușilor.
Și la 1848, și în 1989, capii au fost arestați. În epocă, mișcarea ieșeană de la 1848 era cunoscută sub denumirea „revoluția poeților” (între alții, era implicat Alecsandri). Și la Iași, tentativa a fost opera unor personaje ce cochetau cu poezia. A existat și aici o Proclamație. Nu văd de ce sintagma „a dat semnalul” nu s-ar potrivi mănușă evenimentelor ieșene din decembrie 1989. Ne convine, nu ne convine, istoria este istorie: și de această dată, Iașiul „a dat semnalul”.