Cătălin MIHULEAC

Un mare avocat actual, care s-a înfruptat pe săturate din mrejele deputăţiei în câteva mandate, şi-a pus la numărul merţanului său bengos combinaţia de litere „LAW”, ceea ce înseamnă „Lege”, în engleza noastră maternă. De fapt, numărul de la maşină e cam singura afinitate cu legea pe care respectivul o manifestă, tot ce face în rest găsindu-se de cealaltă baricadă a legii.
Şi nu numai el e un ticălos, bun de ales democratic şi de internat într-un parlament cu gratii la geamuri. În spiritul dispreţului faţă de lege, pe care îl cultivă fără istov, şi-a educat şi cei doi copii: un băiet şi o băietă. De pildă, cât timp a fost deputat, fiică-sa venea la şcoală cu maşina Camerei Deputaţilor, pe care o parca lângă modestele automobile ale corpului profesoral.
Într-o zi, când profesorul de istorie a făcut aluzie la acest tip nepotrivit de comportament, pomenind că în Danemarca un ministru a fost nevoit să demisioneze fiindcă folosise maşina de serviciu în interes personal, fiica deputatului şi-a ieşit din pepeni şi i-a servit-o elegant:
-    Mai taci, săracule care eşti!
Profesorul a înghiţit sarmaua şi s-a întors la mica lui existenţă, la micile lui manuale, la micile lui planuri de lecţii ale istoriei care nu foloseşte nimănui, la mica lui leafă. Directoarea şcolii, fostă inspectoare generală, era subordonată, pe linie de partid, tatălui elevei obraznice, şi putea avea mari neplăceri. Aşa că a ales cea mai cuminte soluţie: să tacă. Dar formula „săracule care eşti” i-a frământat bine creierii.
Aici voiam să ajung. „Băi săracule!” este acum cea mai grea înjurătură din ţara noastră. Ştim că puţini dintre cei care s-au îmbogăţit au făcut-o pe căile cinstei, ultimul exemplu celebru venind dinspre marea afacere cu anvelope de iarnă, într-o iarnă inexistentă. Astfel se fac averile în România.
Cu toate astea, deşi tot interlopul şi şmenarul poate fi bogătan în România, „măi săracule” e o înjurătură mai grea decât cele clasice, de mamă, de Iisus şi de alte lucruri sfinte.