Mircea Radu IACOBAN

Odată-n an e Anul Nou și barem atunci să fim veseli! Nu că ne-a bucurat din cale afară 2011, nici c-am aștepta de la 2012 altceva decât scumpiri, concedieri și scandaluri electorale, dar e-nscrisă-n gena nației urarea „Anul Nou cu bucurie!”. Și cum bucurie tristă nu-i, s-a împământenit însoțirea Revelionului barem c-o brumă de veselie. Numai că, n-am idee de ce (adică am, dar nu spun) s-a cam... dus umorul. Detest parafrazările, „adaptările” și, mai ales, parodiile după texte eminesciene, așa că n-aș vrea să se raporteze în vreun fel titlul acestei tablete la „S-a dus amorul” („S-a dus amorul, un amic / supus amândurora / deci gândurilor mele zic / adio, tuturora...”); pur și simplu e-o constatare seacă, simplă și la îndemâna oricui, ține de evidențe și n-are cum ascunde niscaiva profunzimi filosofice.
Nu-i o noutate că Bulă a răposat de mult: cum și de ce să râzi de isprăvile unui tăntălău, când tonți înfipți mișună brownian în jurul nostru, iar televiziunile avide de rating îi ridică la rang de modele (să fie cumva vorba de Becali?). Ni se pare firesc să importăm toate cele, de la pătrunjel la scobitori, așa că acum importăm și bancurile altora, pe care, cel mult, le actualizăm. Revistele umoristice, atâtea câte mai sunt, mizează insistent pe acroșajul politic și, peste cinci-zece ani, cutare glumă va trebui însoțită de trimiteri în josul paginii, care s-o decripteze. Omul de spirit, fie el savant, scriitor, politician, sportiv, de ce nu și cleric, nu mai e la modă. Ce mare vorbă de duh păstrează stenogramele dezbaterilor parlamentare ale ultimelor două decenii, în afara grobienei invitații la... numărarea ouălor?
Mari personalități din fila istoriei au rămas în amintirea românilor și datorită replicilor de haz inteligent cu care-și presărau ieșirile în public. Cerându-i-se părerea despre Iorga, Xenopol l-a lăudat. Interlocutorul a ripostat: „domnul Iorga n-are aceeași părere despre dumneavoastră.” Replica a făcut epocă: „dragă, s-ar putea să ne înșelăm amândoi”. Maiorescu, în gara Ploiești, gusta vestitele bucate din restaurantul lui Dobrogeanu-Gherea. Amfitrionul, care tocmai își publicase volumul de „Critice”, întreabă dacă i-au plăcut sarmalele. „Deasupra oricăror... critice” apreciază hâtru mentorul Junimii. Petru Poni, despre un universitar creditat cu „inimă curată”: „Probabil, fiindcă se folosește prea rar de ea”. Ş.a.m.d.
Poantele personalităților veacului XXI sunt, de regulă, involuntare și se încadrează mai degrabă în categoria gafelor. Când deputatul William Brânză (dac-aș fi inventat un asemenea nume pur caragelian, nu m-ar fi crezut nimeni) spune: „Cu două femei sub președintele Băsescu nu poți avea decât stabilitate politică și legi analizate cu celeritate”, și-n loc să frapeze, cum era de sperat, inteligența, spiritul, se-ntâmplă exact pe dos: voită sau nu, frivolitatea sare-n ochi, atestând cel mult... un rateu de zile mari.
De tot hazul afirmația lui Vanghelie precum că „Nu poți să conduci organizația de București decât dacă poți și ești bun, altfel te ejaculează”, dar nu-i, din păcate, un voit „spirit de glumă”, ci ditamai proba de prostie incultă.
Când Becali refuză un rol în cinema fiindcă... personajul se numește Belciug („Cum să mă cheme Belciug?! Pe mine să mă cheme ceva frumos, să mă cheme Leul, Tigrul, să mă cheme Ursu, să mă cheme Războinicul, dar Belciug? Bă, ești nebun? Ai înnebunit la bibilică?” ), sigur că te umflă râsul, da-i tot pe... invers, fiindcă sursa hazului nu-i un produs al sprintenelii minții, ci coboară dintr-un  tenebros Neanderthal al gândirii tarate.
Râzi și când se confesează Pițurcă, anunțând că „Pentru moment, Mutu și Tamaș sunt excluși definitiv”.
Odată și odată, Creangă a „comis-o” intenționat, citând din scrisoarea Mitropoliei (”vei fi suspendat pentru totdeauna, până vei da probe de îndreptare”), pe când marele nostru selecționer, priceput mai ales în sifonarea banilor, o face din... dar mai bine tac. Oricum, după asemenea probă de logică, îi dai crezare lui M.M. Stoica: „Pițurcă s-a suit odată pe lap-top, crezând că-i cântar.” Pour la bonne bouche, citez din năstrușnicul și inegalabilul Mitică Dragomir: „În cazul Timișoarei, nu am avut nici o opinie. Eu am avut o opinie, alții o opinie, dar ce opinie am avut eu?” Trist este că minunații noștri producători de poante involuntare conduc.
Vorba lui Baranga: „Ăștia-s oamenii, cu ăștia defilăm”.