Am primit şi eu, ca fiecare român, - mai cu seamă pe calea electronică şi a semeseurilor telefonice, mai puţin prin poşta propriu-zisă - suficiente mesaje de felicitare cu ocazia Crăciunului. Iar în clipa de faţă trag aer în piept şi mă pregătesc sufleteşte pentru încă un rând, de Revelion. Trecând peste faptul că ele întrebuinţează limbajul cioplit în grabă din lemnul codrilor noştri milenari, te înmoaie totuşi faptul că se gândeşte cineva la tine. Cu mai puţin drag sau cu mai mult drag, asta aproape că nu mai importă.
La fel ca fiecare român, urările primite de mine s-au axat pe „sănătate deplină”, ceea ce ar fi regretabil, fiindcă dacă am plesni toţi de sănătate, cum ne doresc mesajele, atunci medicii, asistenţii medicali, surorile şi infirmierele ar intra în şomaj şi în depresia cea mai suicidară. Ca să nu mai pomenim de popii şi de întreprinderile de pompe funebre, care lucrează mână în mână cu ei, având ca materie primă boala. Ce s-ar face toţi ăştia?
Lucrul care mă jigneşte cel mai tare la mesajele de sărbători e când acelaşi text e trimis la un sutar de persoane. Destinatarul, de multe ori om politic sau altă creatură dependentă de susţinerea maselor largi populare, are în sertar o listă cu un sutar de adresanţi, cărora le expediază aceleaşi banalităţi, cuprinse în 30 de cuvinte: „Fie ca naşterea Mântuitorului să vă picure în suflet pacea şi bucuria care...”.
Băi creştine, dacă tot te omoară dragostea pentru persoana mea, concentrează-te şi concepe naibii un text only for me, un text personalizat! Este oare atâta de greu? N-ai rămas, din şcoala primară, cu ştiinţa de a meşteri o compunere onorabilă?
Acum câţiva ani, un amic caricaturist, care semnează cu alintul „Jup”, a conceput nişte ilustrate minunate. Se numeau „felicitări de dat la duşmani” şi luau peste picior rigiditatea felicitărilor de sărbători. Pentru exemplificare, una dintre ele avea următorul text: „De sărbători, vă urăm să aveţi ce pune pe masă.”
Iar caricatura arăta un creştin proaspăt răposat, cu o lumânare aprinsă la cap.