Dacă mâine dimineaţă ar coborî în bernă vreo latură a triunghiului de preşedinţi Iliescu – Constantinescu – Băsescu, cred că multe lacrimi nu mi-ar lua-o la vale pe obraz. Dar la moartea lui Václav Havel, omul căruia Cehia îi datorează răsturnarea catifelată de regim şi progresul superb de după 1990, am simţit un jungher în inimă.
După cum se cunoaşte, disidenţa lui Havel a fost încununată cu ani grei de puşcărie. De acolo i s-a tras şi suferinţa la plămâni, prost tratată în regim de detenţie, finalizată cu cancerul care i-a grăbit decesul. După 1990, nu mai puţin de 13 ani a fost preşedinte de ţară: trei la cârma fostei Cehoslovacii, apoi zece la cârma Cehiei, după separarea celor două ţări-verişoare.
Ţin minte ziua când am vizitat muzeul „Havel” din Praga, situat aproape de muzeul altui mare praghez, Kafka. Era toamnă şi ştiu că am urmărit cu gura căscată un filmuleţ, care rula pe un mic ecran din incintă, despre viaţa sa. Încercam să-mi dau seama ce au preşedinţii lor şi ai noştri nu au, de rămânem mereu nişte rupţi în cur, nişte ciumaţi ai lumii moderne.
E simplu: ai lor sunt ca Havel, oameni destupaţi, emancipaţi, lipsiţi de mari egouri personale. Să trecem în revistă: Havel a ştiut să câştige prietenia unui uriaş creator de muzica rock precum Frank Zappa, Havel a ştiut să-l ducă pe Clinton – mare iubitor de literatură – în crâşma „Tigrul de aur” din Praga, ca să i-l prezinte pe Bohumil Hrabal şi să bea tustrei bere, Havel a ştiut să-i facă un saxofon cadou lui Clinton şi să-l invite să cânte pe scena unui club praghez, ca să mai dezgheţe din morga prezidenţială... Havel a ştiut.
Într-o singură frază: diferenţa dintre Havel şi triunghiul Iliescu – Constantinescu – Băsescu este diferenţa dintre berea cehească şi pişoarca asta fabricată la noi. Diferenţa dintre Havel şi beliţii noştri e că, după ce mandatele de preşedinte i s-au isprăvit, Havel a ştiut să trăiască dintr-o pensie de doar 500 de euro!
Dacă ar afla asta, triunghiul Iliescu – Constantinescu – Băsescu ar râde şi cu curul. Căci la asta se pricep.