Cătălin MIHULEAC

În contabilitatea mea neagră de anul trecut, pe primul loc am trecut pierderea profesorului Ioan Gottlieb, savantul cu sufletul rumen ca o pâine bine coaptă. A fost unul dintre ultimii supravieţuitori ai lagărului de exterminare de la Auschwitz, unde a fost internat la vârsta de 15 ani. A intrat acolo împreună cu tatăl său şi cu bunicii, dar de ieşit a ieşit singur, salvat de armata americană.

Luminos şi mărunt de statură, de la internarea în lagăr nu a mai crescut în înălţime nici măcar cu un amărât de centimetru. A fost un înţelept, deşi măselele de minte nu i-au ieşit niciodată, din cauza subnutriţiei. Ca şi când suferinţele îndurate s-au unit în chingile unei cămăşi de forţă, care i-au împiedicat corpul să se dezvolte normal, de la vârsta adolescenţei, pentru totdeauna, înălţimea sa a rămas aceea de 1,60 metri.

Eminentul om de ştiinţă, Ioan Gottlieb a încetat din viaţă în vara anului 2011, la vârsta de 82 de ani. L-am cunoscut şi pusesem la cale împreună un proiect literar. Nenorocirea a făcut însă ca...

Dar să nu fiu lacrimogen.

M-a impresionat puterea lui de a nu purta ranchiună pentru ceea ce a pătimit. Cu trei decenii în urmă, la un eveniment ştiinţific, a cunoscut un profesor german de fizică. O simpatie imediată s-a stabilit între ei, dar neamţul a ţinut să dea cărţile pe faţă, în a doua zi a prieteniei lor:

- Herr Profesor Gottlieb, trebuie să vă spun ceva care, cu tot regretul, v-ar putea îndepărta ireversibil de mine. Nu-mi face nici o plăcere să-mi amintesc, dar este de datoria mea să vă spun.

- Vă ascult cu atenţie, dragă colega!

Se aflau la un ceai, pe terasa din faţa universităţii. Era un timp mohorât, din acela care face din luna aprilie o trădătoare condamnabilă a primăverii.

- Aflaţi că, în timp ce dumneavoastră eraţi chinuit până la dezumanizare în lagărul de la Auschwitz, eu mă aflam de partea asupritorului. Da, da, eu luptam în acele trupe ale lui Hitler formate din copii, în celebrele „hitlerjugend”!

- Herr Colega, dar ce s-ar fi întâmplat dacă aţi fi refuzat să vă înrolaţi în trupele lui Hitler?

- Cu siguranţă, aş fi fost pus la zid şi executat fără milă. Aşa ceva era socotit înaltă trădare.

 – Vedeţi? Eraţi, ca şi mine, un puşti prăpădit, fără nici o putere de decizie.

- Înseamnă că mă iertaţi?

- Să vă iert? Dar nu sunteţi vinovat de nimic. Să smulgi mingea din braţele unui copil, pentru a o înlocui cu un pistol-mitralieră, este o cruzime la fel de mare ca aceea de a-l interna într-un lagăr.

– Recunosc că aveţi o logică perfectă. Şi un mare umanism.

– Savantul trebuie să fie în primul rând un umanist, un om dedicat celorlalţi. Aflaţi că noi doi nu ne-am aflat niciodată de părţi opuse ale baricadei, ci de aceeaşi parte. Amândoi suntem victime. Amândurora ni s-a furat copilăria, doar fiindcă aşa au socotit de cuviinţă nişte oameni născuţi pentru a urî.