Cătălin MIHULEAC

Vorbind deschis, tovărăşeşte, spre disperarea unor pariori care aşteptau înfriguraţi ca la meciurile de fotbal surpriza etapei, nu s-a născut încă infarctul ăla, care să-l îngenunche pe atemporalul Ion Iliescu. Omul acesta mic la stat şi degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat, cu vitalitatea lui dovedită de soldat sovietic balonat, culcă la pământ şi trei sau patru infarcte deodată. El trece ca vodă prin lobodă peste orice atac cerebral; ba nici cancerul, cât e el de mare cancer, fioros şi fără îndurare, nu i se poate pune de-a curmezişul.

Se vede că nu de pomană subiectul nostru a studiat şi s-a desăvârşit în ţara vecină şi prietenă, care a fericit planeta cu branduri ca Lenin, Stalin sau colegul Mihail Gorbaciov, pentru intimi Gorby. Aşa că, la ora asta, maestrul revoluţiei de plastic şi al mineriadelor se reface liniştit, în fotoliu, căscând uşor şi plescăind de plăcere cu ceaiul alături, aţipind cu televizorul deschis, unde se transmit ştiri tot mai optimiste despre starea sănătăţii sale.

Aşteaptă să treacă şi iarna asta, ca să poată sufla, cu un renăscut avânt revoluţionar, în cele 82 de lumânări, care îl aşteaptă luminoase în tortul aniversar de la începutul primăverii. Aşa e el conceput: din aluat oţelit, nu din plastilina folosită la fabricarea lui Geoană, pe care-l culcă la pământ orice strănut venit de la partidul care mai uită câteodată să-şi pună batista la gură.

Aşa e el, atemporalul, veşnicul Ion Iliescu... Prăvălia non-stop Ion Iliescu, firma de pompe funebre Ion Iliescu, cea care i-a îngropat laolaltă, într-o groapă comună de adâncimi abisale, şi pe adversarii de partid, şi pe colegii de partid...

Şi pe Corneliu Coposu, şi pe Dan Marţian. Şi pe Ion Raţiu cu tot cu papionul mai celebru decât el, şi pe Vasile Văcaru cu tot cu şosetele sale rupte. Şi pe Radu Câmpeanu, şi pe Dan Iosif, şi pe Mircea Geoană...

Adică nu, staţi puţin, Câmpeanu şi Geoană nu s-au prăpădit încă... Dar e ca şi cum s-ar fi prăpădit, prăpădiţii.