Mircea Radu IACOBAN

Și-n diagonală dacă citești periodicele de sport, tot ai revelația rolului hotărâtor pe care a ajuns să-l joace, în destinele sportului românesc, nu  talentul, nu tehnica, nu tactica, nu pregătirea fizică, nici organizarea, ci... banul. Să-l ortografiem cum se cuvine, adică, așa: BANUL. Am luat la răsfoit o gazetă de sport de săptămâna trecută. N-are rost să spun care, fiindcă, din acest unghi de vedere, toate-s la fel.

Iată sumarizarea „la temă” a unei singure apariții. Cotidianul se deschide cu  un articol despre cele 21 de milioane încasate de FRF de la Loteria Națională. Despre bani, deci. Continuă cu nararea războiului de contre dintre Boc și Oprescu pe marginea sumelor investite (bani!) la Stadionul Național. În pagina 3, o notă privind reducerea cheltuielilor materiale ale Federației (bani!), urmată de povestea rău duhnitoare a împrumutului luat de Bistrița de la... soția lui Mircea Sandu (ce de bani!). Din pagina 5 aflăm că „S-a supărat Dodel”. L-a mâhnit sârba sumelor învârtite cu cântec (bani!) pentru achiziționarea lui Tănase la FC Argeșși Steaua.

Dăm fila, pentru a afla noutăți despre costul biletelor și probabilitatea încasărilor la meciurile Rapidului (bani!), dar și amănunte tulburătoare privind intenția lui Porumboiu, trăitor în cel mai calic județromânesc, de a cumpăra clubul bucureștean (purcoi de bani!). Așa că apare de-a dreptul stranie și total defazată informația de alături, potrivit căreia „pe atunci (ehei, de mult, n.n.) fotbaliștii Universității Cluj trăiau doar din indemnizaţia de efort” (naivii!). Îngrijorătoare de-a binelea este vestea din pagina 10: „Pariurile sportive au devenit cea mai ușoară sursă de bani (și iar bani!) pentru fotbaliștii din Liga a II-a. Se înțeleg mai mulți între ei și au garanția că nu sunt trași în țeapă”.

Aceeași pagină găzduiește o notă referitoare la restanțele financiare (bani!) ale clubului din Brănești. Fila ce urmează șochează cu titlul „Dați-ne banii!” (și iar banii), țipat din rărunchi de fotbaliștii Timișoarei. Parțial, Marian Iancu dezamorsează conflictul: „Goga a primit 10.000 în avans (euro, desigur, nimeni nu mai socotește în lei, n.n.) și mai are de încasat bani (și iar bani) frumoși”. Cu reală emoție aflăm din pagina 13 că „Neșu va primi 500.000 de euro pe sezon (bani meritați, s-a nenorocit pe stadion) chiar dacă nu mai poate juca la Utrecht”, precum și tăinuita știre că Andone și Cămătaru, în calitate de foști membri ai sindicatului fotbaliștilor olandezi, primesc și acum1.200 de euro lunar (și ăștia așzice că-s bani meritați).

În fine, pagina a 15-a este ocupată în întregime de scandalul rentelor viagere (banii aduc fericirea). Cum se vede, într-un singur număr de gazetă sportivă, 14 materiale de presă pe tema majoră și obsesivă BANII! Nici unul, Doamne ferește, despre bucuria jocului, despre investiție de suflet, altitudine morală, dăruire dezinteresată, atașament sincer și la fel de dezinteresat față de culorile clubului și gloria patriei. Nu se mai poartă? Posibil, probabil, regretabil. Vechii indieni spuneau, în Pañciatantra, că „e onorat cel ce nu merită onoare, e vizitat cel ce n-ar trebui vizitat, e salutat cel ce nu trebuie salutat – asta-i puterea banului”. Veacul nostru ar avea de adăugat „și învinge cel ce nu merită să fie învingător” (a se vedea loviturile de la 11 metri inventate, în virtutea cărora Bistrița n-a mai retrogradat, astfel putând să returneze, din drepturile TV ale Ligii I, datoria clubului către... doamna Sandu). Cum în general se observă vizavi de atotputernicia banului, ăsta-i trendul generalizat, la mare cinste instalându-se de multișor zicerea cinică a lui Vespasian „banii n-au miros”.

Moravurile, însă, încep să pută. Rău de tot!