Mircea Radu IACOBAN

Ca să vedeți de ce isprăvi sunt în stare institutele de cercetări care toacă banii statului: cu emoție aflăm că „vitalitatea culturală” a Iașului este la jumătate cât a Clujului, situându-l undeva, pe locul VI în țară, la nivelul orașului Alba Iulia și mult în urma urbei Sf. Gheorghe! Concluzia aiuristică o semnează Centrul de Cercetare și Consultanță în Domeniul Culturii. O fi având Iașul ceva aură culturală, dar, cum atestă cercetarea ministerială, vitalitate n-are. N-are, adicătelea, puls, n-are tensiune; într-un cuvânt, Iașul cultural nu trăiește, cel mult vegetează.

 Metoda de cercetare este copiată mot à mot, fără jenă, după un model american (Institutul Urban din Washington) potrivit românilor și României taman ca nuca-n perete. Cum se știe, peste ocean, fenomenul cultural se bucură de o susținere statală mult mai modestă decât la noi, hotărâtor fiind aportul marilor sponsori și al ONG-urilor specializate. Sumele alocate de municipalități pot fi, acolo, revelatoare pentru „vitalitatea culturală” a urbei, nu și la noi, unde mai există o importantă finanțare centrală, ministerială, plus contribuția Consiliilor județene. Câtă vreme, la Iași, Teatrul Național, Opera Română și Centrul Muzeal de la Palatul Culturii sunt subvenționate din bugetul Ministerului Culturii, iar Teatrul „Luceafărul”, Filarmonica ”Moldova”, Muzeul de literatură și Biblioteca „Gh. Asachi”, de Consiliul Județean, sigur că Primăriei, rămasă doar cu Ateneul Tătărași, Editura „Junimea” și Casa de cultură „M. Ursachi” îi revine o cotă modestă în finanțarea culturii. Asta să însemne că, la Iași, nu se alocă fonduri domeniului? Pe de altă parte, procentul acordat culturii într-un buget municipal nu-i relevant în sine și până la capăt.

Dacă orașul  Milișăuți s-ar hotărî să-și tragă fanfară, ceea ce i-ar topi cam un sfert din buget, asta ar urma să probeze o nemaipomenită vitalitate culturală milișăuțană, aptă s-o includă într-o geografie culturală europeană? E-un criteriu fals, evidențiat și de faptul că pierd puncte Clujul și Iașul, figurând cu numai 40 și, respectiv, 47 de lei pe cap de locuitor datorită tocmai împrejurării că atât Clujul, cât și Iașul, au mari instituții culturale subvenționate din bugetul național! Ceea ce... nu se ține; nu-s bani din visteria Primăriei, nu interesează; ce metodologie o mai fi și asta?  Orașul Sf. Gheorghe s-a instalat înaintea Iașului (2011) datorită cotei alocate culturii de Consiliul Municipal. Totalul sumei (de-a dreptul ridicol în comparație cu alocările totale ieșene) CCCDC îl împarte la numărul de locuitori. Care fiind mic, iată, face din țânțar armăsar! Probabil că acesta-i motivul pentru care  nu este examinată și situația din Capitală: împărțită la două milioane de bucureșteni, orice sumă ar deveni... un mizilic!

Un alt criteriu absolutizat, provenit din realitatea americană, în care dinamismul cultural (și, implicit, vitalitatea...) îl asigură inițiativa privată, acordă  rol mult exagerat ONG-urilor. Activitatea lor se punctează distinct, dar șirul de manifestări culturale  similare (de regulă, mai profesionist concepute) organizate la Casa Pogor,  la Casa „Mihai Ursachi” ș.a., nu! În fine, „dinamica industriei creative” ar avea în vedere „economia principală de copyright – produse nou create 100%”; cum să compari (și să depunctezi!) Iașul, oraș în care apar 42 de publicații, 7 cu profil strict cultural, cu Sf. Gheorghe (4 publicații, nici una culturală)? La Iași funcționează una dintre cele mai mari și mai prestigioase edituri din țară, „Polirom” (450 de titluri în 2010 - câte or fi apărut la Sf. Gheorghe?), alte câteva zeci de edituri, un post public tv, unul de radio,  12 institute de cercetare academică, 5 centre culturale ale altor țări, o Filarmonică excelent cotată în lume (la Alba Iulia, o fanfară...), un Teatru Național, o Operă, un Teatru pentru copii și tineret, 22 de muzee și case memoriale, infrastructura culturii fiind incomparabil mai diversă și mai dezvoltată decât în cele două orașe cu care s-a făcut comparația la un loc!  

Un barometru cultural real și echilibrat nu poate ignora prezența instituțiilor creatoare, tezaurizatoare și purtătoare de cultură.  Iar cultura unui mare oraș nu ține nici de calitatea asfaltului, nici de culoarea fațadelor (cum crede dl. Liiceanu), nici strict de procentele bugetului Primăriei. Mă-ntreb dacă într-un clasament al Institutelor de cercetare și-ar afla vreun locșor și năstrușnicul CCCDC!