Cătălin MIHULEAC

Ca să mă exprim fără fundiţe, mă calcă pe nervi exploziile de artificii etalate în înaltul cerului, care se orchestrează când e vreun eveniment de natură obştească sau personală. În fond, ce mare lucru sunt focurile astea înalte de culori, decât nişte saci plini cu bănet, zvârliţi pe nişte cozi meteorice de păun, desfăşurate pe văzduhul oraşului?

O mare idioţenie, asta sunt artificiile, un orgasm vizual de zece secunde şi de doi bani, adresat celor cu minte absentă sau necoaptă. Bubuie şi vâjâie de te bagă în boale, vopsesc câteva secunde cerul, tulbură somnul stolurilor bonome de păsări şi apoi se sting, lăsând în urma lor un ecou asurzitor şi o dâră care-ţi mută nasul cu putoarea ei de apă ordinară de colonie. Dacă eşti sărit de vârsta de şapte sau de opt ani, te zgâieşti o dată în viaţă la ele, şi gata, îţi este suficient.  

Toate aceste bubuituri asurzitoare parcă sunt şi nişte semne rău prevestitoare, aducătoare de ciumă războinică, de asalturi aviatice şi alte nenorociri, aşa cum sunt ele puse în practică la evenimente nevinovate, destinate liniştii sufleteşti - precum ziua Sfintei Parascheva -, nu doar la ocazii mai zvăpăiate, cum este Revelionul.

Şi-apoi, să nu uităm evenimentele de ordin personal, când mai ştiu eu care mire înţolit în aur şi mireasă fecioară în urechea stângă îşi pun vremelnicele pirostrii (vremelnice, că oricum vor divorţa, cât de curând) şi musai trebuie să tragă artificii cu tunul, ca să-i afle prostimea şi să-i admire. Scuzaţi-mă, dar parcă ar fi balonaţi de la crăpelniţa de la nuntă şi nu s-ar mai putea abţine să elimine gazele abdominale sub formă de artificii.

Ce neam de ultimii mârlănoi suntem! Umblăm îmbrăcaţi cu trei rânduri de petice în cur, suntem sufocaţi de datorii la bănci, avem o fiscalitate care ne taie de la perfuzii, în schimb ne arătăm fudulia aruncând banii pe o oligofrenie ca focurile de artificii!

N-are dreptate Dumnezeu, când ne-o trage de nu ne vedem?