Cătălin MIHULEAC

Eşti uneori martor involuntar la nişte scene atât de penibile interpretate de români, că îţi vine să intri în pământ. Partea cea mai proastă e că ele nu se petrec aici, la noi, unde treacă-meargă, ci pe teritoriul altor state, acolo unde fiecare gest se punctează în clasamentul internaţional.

Acum o lună, mă aflam la Salonic, într-un hotel unde micul dejun era inclus. Ce-nseamnă mic dejun inclus, ştim cu toţii. Cu ochii încă nedezlipiţi cu totul din puterea somnului, bagi şi tu la ghiozdan ceva combustibil, mai mult pentru că e inclus în tariful achitat hotelului, decât din convingere. O feliuţă unsă cu unt şi miere, puţină brânză şi mai ales cafea, cât mai multă cafea, să poţi demara ziua. După care, o ştergi, cu un picur de cafea prelins pe cămaşă, spre lejeritatea programul tău de turist.

În hotelul respectiv din Salonic, cu micul dejun inclus, buzele se ocupau cu sorbitul agale, în afara unei voci dominante, care ataca registrele sonore de sus, scârţâindu-ţi pe creier. Era vocea unei românce, a unei cucoane în vârstă, aflate acolo cu cele două nepoate, probabil eleve prin anii terminali, şi cu consortul, un bărbat tăcut.

 – Mâncaţi cât mai mult, că e gratis ! – îşi îndemna ea urmaşele, care dădeau din fălci, mestecând până la epuizare.

În timp ce nepoatele bobinau cu frenezia unor nişte pui de găină supuşi îngrăşării într-un combinat avicol, bătrâna se dedica unei alte ocupaţii culinare: prepara sendvişuri la pachet, folosind conţinutul celor patru troace – cu brânză, unt, pastramă şi dulceaţă – pe care le trecuse de pe masa comună pe masa ei. De jena care ar fi trebuit să-i fie, nimeni nu i-a confiscat punga de plastic în care erau depozitate sendvişurile, roadele muncii sale.

Într-un sfârşit, sala a început să se golească. Au plecat şi copilele cu punga doldora de sendvişuri, a plecat şi consortul. Am rămas doar eu şi cu bătrâna. Cum păream cu totul absent, compatrioata mi-a şi arătat motivul pentru care a rămas la urmă: s-a deplasat la aparatul cu cafea şi a umplut două butelcuţe de plastic. Abia apoi a plecat, parcă regretând că nu poate lua şi două-trei feţe de masă, fiindcă aveau pe ele un model folcloric drăguţ.

Ce neam de traistă suntem !