În vremurile bune ale Securității, la solicitarea ”organelor” erai dat afară din slujbă, evacuat din locuință, interzis la plecări în străinătate, oprit să publici.
În noua sa vârstă, Securitatea, însărcinată în primul rând cu ”dezamorsarea”, trebuia să acționeze exact invers! Punctul 3 din Planul de măsuri privindu-l pe Dorin Tudoran decidea să se insiste ”pe lângă forurile competente - președintele CCES, președintele Uniunii Scriitorilor – pentru reangajarea sa, iar în ceea ce privește publicarea lucrărilor pe care le are depuse la diferite reviste și edituri, vor fi făcute demersuri” pentru trimiterea la tipar (oct. 1982). Mâna... ocrotitoare (!) a Securității pe de o parte da, pe de alta lua. I s-a aprobat lui D.T. plecarea în RFG (1980) mai întâi spre disiparea zvonurilor că ar fi ținut cu forța în România.
Dac-ar fi fost numai atât, era mai mare paguba decât profitul, fiindcă era de așteptat ca ”obiectivul” să ia imediat legătura cu Europa Liberă și cu ”emigrația ostilă” (ceea ce s-a și întâmplat). Scopul principal era altul: în paralel, se punea la cale un scenariu de decredibilizare a scriitorului în ochii occidentului. Citez din alt Plan de Măsuri: ”Întocmirea unor scrisori prin serviciul D din care să rezulte că întreaga activitate a lui D.T. se desfășoară sub controlul și îndrumarea organelor de securitate (...) Pentru susținerea scopului urmărit, autorul scrisorii, care trebuie să pară un anonim din cercul apropiaților lui D.T., va arăta că, deși autoritățile române cunosc comportarea acestuia, nu au avut rețineri în legătură cu plecarea în RFG (...) Prin posibilitățile U.M. 0800, se va difuza în cercul său de relații versiunea că acesta este în legătură cu organele de securitate”.
Documentul este semnat de un general și doi colonei – nici nu bănuia pirpiriul (la trup) Dorin Tudoran ce oaste simandicoasă avea în cârcă! În carte este reprodusă scrisoarea ”anonimă” trimisă ”Europei Libere” și unor personalități ale emigrației: adevărată mostră de naivitate și amatorism într-ale dezinformării. N-ar fi convins-o nici pe soacră-mea, darămite ditamai organismul aflat sub umbrela CIA și sub protecția contraspionajului RFG! O porcărie și mai mare a fost clocită în 1982. ”Obiectivul” avea o carte depusă la Editura ”Dacia” din Cluj. Va fi chemat acolo ”pentru clarificarea unor probleme legate de manuscris”; în prealabil, scriitorul clujean X (pare-se, din colectivul Editurii) va fi informat documentat că soția sa ”a avut relații amoroase cu obiectivul nostru”. Se miza pe izbucnirea unui scandal profitabil (”Scontăm, în această situație, atât pe reacția violentă a lui X, cât și pe crearea unei atmosfere defavorabilă lui Tudorache în rândul oamenilor de litere”). Ceea ce nu s-a întâmplat, iar cartea de la ”Dacia”... a apărut. Cât despre turnători... Tudoran îi lasă nedeconspirați, deși sunt sigur că i-a identificat fără greș.
Ciudată și contradictorie apare poziția lui Mihai Botez. Ori nu i se cunoștea colaboraționismul decât la anumite etaje ale Securității, evident, superioare, ori era și el ”legendat” și tratat când ca ”obiectiv”, când ca apropiată persoană de încredere. Printre cei chemați să ofere informații despre D.T. apar și câțive ieșeni. De-a dreptul naiv, în vremea aceea îmi îndreptam bănuielile în cu totul alte direcții... Un turnător de vocație se arată a fi Grigoriu Sorin.
Din notele informative rezultă că era bun amic cu ”obiectivul”, care i se destăinuia fără nici o rezervă. Era, în același timp, implicat direct în viața Uniunii Scriitorilor; scrie cu talent de scriitor și evidentă voluptate epistolară, utilizează dialoguri și jucăușe figuri de stil. Se dădea urmărit de Securitate (”L-am liniștit, spunându-i că și eu am pățit la fel...”); notele lui kilometrice au certă valoare... literară. Al doilea în rang semnează ”Martin”. Scrie sec, utilizând limbaj gazetăresc. Sumedenie de alți turnători anonimizați ”își aduc aportul” la rotunjirea dosarului până la proporții monstruoase; i-aș sugera lui Dorin să lase eleganța la o parte și, la o viitoare ediție, să le spună pe numele cele adevărate.