Mircea Radu IACOBAN

Nu-i comod să te plimbi împreună cu Dorel Vișan pe ulițele oricărei urbe! La Iași, întorceau capul și șușoteau până și pelerinii înșirați la coada de la racla Paraschevei. Câte un trecător mai îndrăznețne oprea ca să-i spună clujeanului: ”Dom`le, ce semănați cu Dorel Vișan!” Primea, invariabil, același răspuns: ”Da, mi s-a mai spus”. Notorietatea actorului Vișan nu-i trecătoare strălucire de moment, ci s-a clădit pas cu pas, pe măsura întruchipării, în 70 de filme, a peste 70 de personaje extrem de diverse și totdeauna convingătoare, credința lui fiind că actorul ”nu trebuie să facă roluri, ci să recreeze destine”.

Autor al unor cărți de poezie, cozeur desăvârșit, posesor al unui bagaj cultural-filosofic de invidiat, Vișan începe să fie prețuit tot mai mult și ca raisonneur, emisiunile televizate relevându-i remarcabila capacitate de analiză a condiției umane și a realităților românești. În zilele în care l-am avut oaspete la Iași a participat la o dezbatere publică, s-a întâlnit cu studenții de la ”Apollonia”, a susținut o conferință de presă, a dialogat cu unul, cu altul și-ar fi păcat să nu consemnăm barem câteva dintre aceste opinii originale și – de ce să ne ferim de vorbe mari – înțelepte.

Întrebările contând prea puțin, transcriu direct câteva răspunsuri, unele cu valoare aforistică. ”Teatrul și cinematograful trebuie să fie un fel de altar laic, un fel de credință. Cuvintele care nu se pot spune în biserică, nu se pot spune nici pe scenă (...), sunt actori care nu mai au nici un Dumnezeu, care nu au nici o opreliște, care se strâmbocesc acolo, în televizor, și ajungem la credința că asta cere publicul, ceea ce este o mare inepție. Publicul nu cere niciodată, întotdeauna găsește”. ”Teatrul este viață întruchipată artistic, nu luată de pe stradă”.

”Problema libertății mă preocupă de mult. Am scris și doi psalmi despre libertate - <Libertatea e ca un samar>. Eu cred că libertatea e o problemă de omenie. Și că nu există libertate fără lanț. De altfel, definirile libertății pe parcursul istoriei sunt confuze. Cea mai frumoasă definiție a libertății am întâlnit-o la Eminescu: <Libertatea este facultatea omului de a dispune de el însuși prin muncă și capitalizarea muncii>. Genial! Omul nu poate trăi fără muncă (...). Imediat după Revoluție, noi ne-am rupt lanțul. Acum suntem liberi, dar jaloanele se mișcă după fiecare. Am fost în Corsica; gazdele la care am tras aveau o fetiță de 13 ani. I-am spus cum este cu problema libertății, chestiunea cercului. Fiecare avem un cerc care se întretaie cu cercul celuilalt. Suntem liberi până la întretăiere. Când ajungem la întretăiere, nu mai suntem liberi, pentru că încălcăm libertatea celuilalt (...). La noi, libertatea este înțeleasă ca libertinaj”.

”Cineva, un filosof, spunea că toate lucrurile mor în afară de simțul rău al omului, care tot timpul se dezvoltă. Încet-încet, nu doar la noi, ci în toată lumea, din Noua Zeelandă până în Canada, am văzut că ia proporții degradarea umană. O degradare a omului, o degradare a civilizației. Omul se îndepărtează de propriul sine - și atunci nu se mai poate vorbi de libertate, de  fericire, de iubire.”

”Nu prea mai sunt prietenii adevărate, care să păzească drumul spre dragoste, dragostea fiind elementul fundamental al prieteniei. Totul se învârte cinic după interes. Orice lucru, în țara noastră, a devenit o mică afacere, fiecare membru al grupului nu întreabă decât care-i partea lui, dacă s-ar putea, luată nemuncit”.

”Nu există luptă între generații, ci numai o luptă între valori. O generație degeaba se ridică să lupte împotriva altei generații dacă nu are valori. Un om poate să fie valoros la 30 de ani și poate să nu fie valoros la 80 de ani – dar și invers. Deci, eu cred că lupta nu se duce între generații, ci între valori”...

Cum se vede, lui Dorel Vișan îi este la fel de apropiat și la îndemână atât spectacolul scenic, cât și cel al ecranului - precum și, deloc în ultimul rând, spectacolul ideilor.