Cătălin MIHULEAC

Nu-s cine ştie ce patriot, exagerând puţin aş spune că patria mea e întreg sistemul planetar, dar e o nedreptate strigătoare la cer faptul că parizienii le spun „români” tuturor junilor hoţi şi escroci de inspiraţie romă, care au înspăimântat Parisul.

Mai ciudat e că tonul nu a pornit de la un fitecine, ci de la o persoană oficială, a cărei funcţie ar trebui să-i trieze cuvintele, e vorba de ministrul lor de Interne, un domn pe nume Claude Gueant, cu accent ascuţit pe ultimul „e”. Un ministru de Interne care, se vede, e cam pe dinafară.

Nu-ţi trebuie multă cultură generală ca să ştii că nu toţi găinarii din Paris şi din Franţa, în general, sunt români, nici nu ar avea cum să fie. De exemplu, una dintre bandele cele mai înfricoşătoare de infractori minori care operează pe acolo e manageriată de un bosniac, Hamidovici, care tot român e socotit în notele oficiale.

Se vede că nimic nu e mai comod decât să îi bagi pe toţi în aceeaşi oală. Privind mai în profunzime, şi legile lor sunt strâmbe rău, una interzicând de pildă expulzarea minorilor în ţările lor de baştină.

Şi uite-aşa, neamul nostru a mai primit o etichetă pe care nu o merită. Sunt de acord că o parte importantă de vină au şi cei care au impus ca în loc de „ţigan” să se spună „rom”, de unde, prin deducţie, reiese că România e ţara de unde romii sunt livraţi lumii întregi.

Dar francezii ştiu să facă diferenţa. Ei ştiu de Cioran, de Eugen Ionesco, de Brâncuşi, de Tristan Tzara, de regizorii Cristian Mungiu şi Corneliu Porumboiu. Fiind o naţie de cititori, în biblioteca unor francezi am găsit de exemplu cărţi traduse în franceză de-ale actualilor autori români Florin Lăzărescu şi Florina Ilis. Mă tem aşadar că ei intenţionat persistă în generalizarea lor nedreaptă.

Ceea ce mă supără e că, dintr-o simplă mişcare a buzelor, miile de intelectuali – medici, scriitori, ingineri – care muncesc onest în ţara lor sunt ignoraţi, de parcă nici nu ar exista.

Şi nu e drept. Nu e drept deloc.