Mircea Radu IACOBAN

Aflăm cu emoție și mândrie cetățenească noutatea noutăților, chiar din paginile acestui ziar: crainicul sportiv Ilie Dobre a intrat într-o carte a recordurilor, stabilind remarcabila performanță mondială ”cea mai lungă descriere radiofonică a unui gol, fără pauze de respirație”. Compatriotul nostru a performat strigând ”gool!!!” timp de 27 de secunde în timpul meciului dintre echipele Gaz Metan Mediașși KUPS Kuopio, Finlanda, făcând astfel praf și pulbere recordul precedent (19 secunde) deținut de un evident mai puțin talentat crainic argentinian.

Numai că noi, românii, am fost și rămânem cârcotași: în loc să sărbătorim emoționantul eveniment cu focuri de artificii, căutăm nod în papură, doar-doar, din pură invidie, om izbuti să știrbim ceva din strălucirea performanței lui Dobre. Întâi de toate, să precizăm că nu-i vorba despre Guiness Book, ci de ”World Records Academy” din Miami, SUA. Respectivul for crede că a premiat ”cea mai lungă descriere radiofonică a unui gol”. Unde-i descrierea? Americanii, deprinși să măsoare și să cântărească toate cele, habar n-au ce au premiat, fiindcă urletul de 27 de secunde... nu descrie nimic. Cel mult anunță, dar asta-i altceva; de anunțuri avem parte și la difuzoarele din gară. Potrivit dicționarului, descrierea are, printre alte caracteristici, frecvența substantivelor și a adjectivelor, cu accent pe verbele statice la modul indicativ, conține imagini și figuri de stil etc., etc.

Strădania lui Dobre, care, de regulă, învârte aceleași 40-50 de cuvințele de-a lungul unei transmisii, nu numai că-i văduvită de substantive, verbe, adjective, imagini artistice, figuri de stil, ci-i flagrant eliptică tocmai de ceea ce pretinde definiția. Îmi permit să afirm, în temeiul unei lungi experiențe radiofonice similare, precum și, dacă acceptați, a faptului că țin la o facultate de ziaristică un curs ce conține și capitolul ”transmisia sportivă”, că premiatul nostru a izbutit, totuși, ceva: să coboare nivelul general al gazetăriei sportive radio, aducând-o cu decenii înapoi, supunând-o unui proces de adevărată manelizare, epurând-o de intelectualitate și reducând-o epidermic la bâiguire onomatopeică de senzații despredicate. Ca să urli 27 de secunde ”gool!!”, nu-ți trebuie minte, ci foale. Ascultătorul este la fel de informat și de conectat la tensiunea meciului și dacă răgetul ar ține zece secunde, nu de trei ori pe-atâta.

E-o performanță pur fizică, adusă până dincolo de pragul ridicolului, deranjantă pentru ascultător și n-are cum suplini lipsa de profesionalitate a unui ”comentator” care, în loc să descrie... urlă. Sunt sigur că, pe la teatrele de operă, ori chiar la circ, unde astfel de preformanțe țin de fișa postului, se pot găsi destui în stare să bată recordul lui Dobre. Înseamnă că-s formidabili gazetari sportivi radio? Și mai penibilă este absența cronică a relației logice între temperatura relatării și realitatea din teren. Strigătul supramodulat ”gool!!” l-ar putea justifica faza meciului, golul calificării, golul izbăvirii, golul golurilor, numai că radio-comentatorul premiat aplică rețeta ”plămâni, coarde și decibeli” în orice împrejurare, chiar dacă, la 6-0, gazdele înscriu golul al șaptelea. Totul devine, astfel, o prostie copilărească, pe care copilăroșii americani o înregistrează pur și simplu, n-o califică profesional. La fel ar consemna și ”performanța” fotbalistului cu cel mai mare număr la gheată, ori isprava atacantului care sare cât mai sus la aut. Din păcate pentru urechile ascultătorilor, onor premiatul, simțind că nu-i capabil să încropească o descriere aptă a suplini absența imaginii, află ”soluția” înlocuirii elementelor ținând de conținut ale meseriei cu găselnițe formale: precipitarea ritmului până la ininteligibilitate (același, indiferent de lentoarea sau vivacitate partidei) și răcnetul neanderthalian ”gool!!”. Ba se crede chiar îndreptățit să afirme: ”Am ascultat transmisiunile în direct la radio și tv ale meciurilor de fotbal din Brazilia, Argentina, Uruguay, Mexic, Spania, Portugalia, Italia, Anglia, Germania și Egipt și am remarcat faptul că acei comentatori nu se pot compara cu felul în care descriu eu un gol”.

Chiar așa-i. Ăia nu-s penibili.