Mircea Radu IACOBAN

Arhimandritul Mina Dobzeu (va împlini în noiembrie 90 de ani) de la Episcopia Huşilor a avut o viziune: se făcea că i s-a arătat Hristos, pe creştetul unei coline din satul Grozeşti. „Grozeştii ceilalţi”, din judeţul basarabean Lăpuşna; cum se ştie, Prutul taie în două o mulţime de aşezări româneşti, jumătate de sat, cu tot cu cimitirul strămoşilor, rămânând pe un mal, jumătate pe altul.

Părintele Dobzeu este bine cunoscut mai ales datorită faptului că, în puşcărie, este cel care l-a creştinat pe Nicolae Steinhardt. La Jilava, unde i-a avut colegi  de recluziune pe Const. Noica, Dinu Pillat, Al. Paleologu, Sergiu Al. George (apoi, la Gherla, pe Al. Zub şi Nicolae Ivasiuc) „aflând că (Steinhardt, n.n.) vrea să fie botezat ortodox, am decis fără zăbavă ziua de 15 martie 1960 pentru a-i îndeplini dorinţa. Am aşteptat vremea potrivită, când deţinuţii din cameră au fost scoşi la plimbare, iar dumnealui, sub pretextul că este bolnav, a rămas în celulă (...). A fost un botez unic, oficiat într-o celulă subterană de la Jilava, în prezenţa mai multor preoţi, dintre care doi, părintele Făgărăşanu şi părintele Nicolae, erau greco-catolici (...). Apoi am cântat cu toţii <Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Aleluia!>. Chipul domnului Steinhardt iradia atunci o lumină divină, părea transfigurat, iar ochii noştri erau înlăcrimaţi”.

Nu-i singurul merit al arhimandritului Dobzeu. Intrat ca frate la mănăstirea Hâncu încă de la 13 ani, a fost, în cel de al Doilea Război Mondial, oştean pe fronturile din Banat şi din Ungaria. Apoi, la mănăstirile Căldăruşani, Nicula, Neamţ şi la Schitul Brădiceşti urcă cu vrednicie treptele ierarhiei bisericeşti şi încearcă să-şi desăvârşească studiile teologice, dar în 1959 este exmatriculat, arestat şi condamnat politic. Avea să se numere, mai apoi, printre ultimii arestaţi ai anului 1988 sub acuzaţia absurdă de „uneltire împotriva siguranţei statului”.

Îl macină o singură remuşcare: i-a dat recomandarea pentru a primi Sfânta Taină a preoţiei lui Daniel Corogeanu, de la mănăstirea Tanacu, cel care a izgonit nu numai diavolii dintr-o biată tânără maică, ci şi sufletul nefericitei. Urmărind evoluţia lui Corogeanu şi suspectându-l de derapaje psihice, Dobzeu l-a sfătuit cu severitate pe exorcist: „Dumneata să gândeşti mai mult şi să vorbeşti mai puţin”. Corogeanu a tăcut... şi a comis nelegiuirea.

La Episcopia Huşilor, fostul consilier cultural Mina Dobzeu este în continuă sfadă cu mai marii săi dintr-un motiv cât se poate de... lumesc: rânduielile obligă călugărul să doneze mănăstirii jumătate din pensie. Arhimandritul o dă pe toată, adică 174 de lei, dar cum cumulează pensie de veteran de război, de deţinut politic şi de preot, încasează lunar circa 2.700 de lei. Mănăstirea vrea jumătate din total, nu din pensioara de preot. Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, este categoric: „În Statutul Bisericii se spune că oricine din mănăstire trebuie să plătească jumătate din pensie, chiar stareţul”. Mina Dobzeu spune că investeşte în tipărirea unor cărţi de cult. Mie mi-a dăruit câteva broşurele de popularizare, se pare, însă, că desfăşoară o activitate editorială consistentă: „M-a costat 14 milioane numai cartea <Pentru o biserică dinamică>”.

Dar să lăsăm tracasările lumeşti din Casa Domnului, spre a reveni la viziunea arhimandritului: l-a visat pe Hristos pogorât pe o colină din satul natal Grozeşti („Grozeştii ceilalţi”, conform geografiei toporâtede Ribbentrop-Molotov). A hotărât că evenimentul se cuvine nemurit prin amplasarea unei troiţe care s-ar vedea şi de pe un mal, şi de pe celălalt (Dobzeu a învăţat sculptura religioasă la Căldăruşani). Cu sprijinul mai multor oameni de bine din Huşi, s-a construit o monumentală troiţă sculptată (două tone!) şi, după ce s-a obţinut acordul autorităţilor din „Grozeştii ceilalţi”, crucea cu imaginea în mărime naturală a răstignitului în basorelief a fot încărcată într-un camion, dimpreună cu sacii de ciment, nisip şi pietrişul trebuitor. Numai că la Vama Leuşeni, după o aşteptare de aproape o zi, camionul a fost întors la Huşi: pentru amplasarea troiţei ar fi fost necesară aprobarea Mitropoliei Basarabiei (de rit vechi) şi a Ministerului Muncii (?!) de la Chişinău.

Încurcate-s căile Domnului!