Mircea Radu IACOBAN

Greu de crezut, dar într-o instituţie (de stat!) ieşeană, 149 de salariaţi sunt rude între ei, angajările fiind făcute, evident, în ultimii 10-15 ani. Pe jumătate de pagină format mare, o gazetă înşiră nume, funcţii şi ranguri în încrengătura rubedeniilor: soţ, soţie, mamă, tată, cumnat, fii, fiice, naşi, fraţi, surori, verişori, nurori, cumătri, ba chiar şi... soacre! Directorul mămoasei instituţii consideră că exacerbarea nepotismului duce, de fapt, „la consolidarea relaţiilor umane şi la întărirea responsabilităţii fiecăruia în îndeplinirea cu maximă eficienţă a sarcinilor de serviciu”. Cât de „principiale” pot fi aceste relaţii de serviciu când soţia dă dispoziţii soţului, iar acesta îşi cheamă la ordine fiii, nepoţii, naşii, soacrele, mai ceva ca-ntr-o comedie bufă? Uşor de bănuit.

Dar promovările, cum s-or face? De sancţionat, se sancţionează la fel, pentru aceeaşi abatere, şi fiica şefului, şi nepoata portarului? Fostul director, care-şi angajase nevasta pe post mănos de adjunct şi cumnata inspector principal, consideră că-i vorba despre „nişte banalităţi”. Aici aflându-se, cum spun francezii, „la substantifique moelle”, adică sensul profund, bine ascuns, al întregii afaceri: sentimentul impunităţii, dublat de credinţa că instituţia e-o feudă personală. Din franceză îşi trage rădăcinile şi termenul „nepotism” („nepotismé”), dacă nu şi din italiană („nipote”, cu trimitere directă la privilegiile conferite de papi supuşilor, adesea fiii lor nelegitimi); oricum, fenomenul este asimilat, în literatura de specialitate, cu abuzul de putere.

Nepotismul nu ocoleşte Parlamentul European (nu mai dăm banalizatul exemplu românesc), unde 20 de europarlamentari şi-au angajat rubedenii (pe banii UE!) ca asistenţi. Într-o şedinţă din 2008 s-a decis curmarea practicii, dar Biroul Parlamentului a prelungit îngăduinţa până în anul 2014, cu motivaţia „oamenii care şi-au aranjat deja viaţa nu trebuie să şi-o perturbe brusc din cauza schimbărilor”. Poţi să spui că nu-i aşa?

În lumea universitară (de la noi) nepotismul endemic transformă catedrele în feude închise şi bine apărate. La o universitate ieşeană, capul familiei, prof. dr., este director de departament, soţia, profesoară la acelaşi departament, fiica, asistentă, fiul, şef de lucrări. Se pare că alte rude n-a avut. La Facultatea de Teologie de la Sibiu, fiii îşi dau doctoratul cu tatăl (lumesc) – ş.a.m.d.. Cum se vede, fenomenul e vechi de când hăul şi întins ca pecinginea. Papa Calixtus III, şeful familiei Borgia, şi-a uns doi nepoţi cardinali. Unul dintre ei avea să ajungă Papă şi, la rându-i, le-a conferit rang de cardinal unor nepoţi în vârstă de 14 ani, primul, şi 16 ani, cel de al doilea. În Belgia, prim-ministrul Van den Bosche şi-a căftănit fiica, Freya, cu rang de ministru la vârsta de 28 de ani. Wathelet jr. a ajuns ministru la 26 de ani sub oblăduirea tatălui, ministrul Wathelet sr.

În Grecia, prim-ministrul Karamanlis (2004-2009) este nepotul prim-ministrului precedent, tot un Karamanlis. Dora Bakoyani, fost ministru de Externe, era fiica prim-ministrului Mitsotakis. În India, familia Nehru-Gandhi îşi transmite înalte funcţii din tată-n fiu. Ca şi în Irlanda, unde posturile din Oireachtas (Parlament) sunt adesea moşteniri de familie. Soţia prim-ministrului din Trinidad-Tobago a devenit imediat ministru. Nu mai puţin de nouă nepoţi, mamă, mătuşă, şi-a oploşit în poziţii permanente din Adunarea Naţională venezueleană preşedintele Adunării, Flores, sub oblăduirea lui Hugo Chavez.

În USA, 30 de rude ale preşedintelui Grant au prosperat financiar prin numiri guvernamentale. Cât despre lumea arabă, nici nu mai încap listele de nume... Deci, e vechi şi-ntins păcatul. La noi, chiar dacă şi-a înfipt soaţa, fie şi neoficial, în fruntea ţării şi fiul în fruntea unui judeţ, Ceauşescu a combătut strict fenomenul nepotismului („Quod licet Jovi...”), în vreme ce acum „politica de cadre” este lăsată la voia şefului de instituţie: se mai însoară o rubedenie? Mai creăm un post – cel puţin aşa s-a procedat până acum, de au ajuns aceleaşi organisme statale, cu însărcinări mai puţine după Revoluţie, să aibă state de personal duble. Cât priveşte cele 149 de rude înregistrate la Iaşi, recordul chiar e demn de „Guinness Book”. Cu certitudine, nu se va lua nici o măsură.