Cătălin MIHULEAC

După săptămâni de-a rândul de caniculă devastatoare, cu hoţi aţipind ca bărzăunii leneşi prin autobuze, uitându-şi scurmătoarea prin marsupiile financiare ale pasagerilor, după săptămâni de-a rândul în care asfaltul citadin şi machiajul femeiesc s-au subţiat într-o solidaritate ciudată, după săptămâni semănând cu nişte bucăţi de osânză râncedă aruncate într-o tigaie la temperaturi încinse, în România s-a întâmplat, în fine, şi ceva cât de cât notabil.

Şi nu mă refer la primarul Mazăre - cel cu minte de mic şcolar şi cu beretă de domn Goe - care a mai ciupit de cur nişte bunăciuni, în văzul slugarnic al televiziunilor române. Se ştie că aceste realizări edilitare ale primarului cu beretă de domn Goe nu mai au de mult nimic notabil.

Nu, la altceva mă refer. Un nea ministrul şi-a adunat frumuşel catrafusele şi s-a cărăbănit acasă la mămica din biroul lui confortabil, pentru a lăsa locul altora, la fel de incompetenţi şi prost intenţionaţi ca el. Un fapt incredibil, căci un ministru care să demisoneze în România e mai rar ca un ied născut cu cinci picioare. Mă rog, eu sper că omul şi-a făcut totuşi plinul şi nu se întoarce la mami acasă cu traista goală.

Dar apropo de numele portofoliului de care s-a lepădat respectivul, am primit o nouă confirmare că suntem o naţie cu înclinaţie patologică spre absurd.

Pentru că, dacă n-am fi o naţie cu înclinaţie hotărâtă spre absurd, nu i-am spune al Sănătăţii unui minister care s-ar putea numi, mult mai aproape de realităţile din spitale, al Genocidului. Nici nu i-am spune al Culturii unui minister care s-ar putea numi, mult mai aproape de înzestrarea lui şi de aria de activitate, al Chiciului şi Inculturii. Nici nu i-am spune al Justiţiei unui minister care s-ar putea numi, în spiritul adevărului, al Injustiţiei.

Nici nu i-am spune preşedinte unui retardat care ar fi putut fi, prin nivelul său uman, comandant al unui lagăr de exterminare.