Cătălin MIHULEAC

Mă mai uit uneori, când vreau să-mi relaxez nervii greu încercaţi de viaţa grea, pe vechile tăieturi din ziarele apărute acum vreo 10-15 ani. De fiecare dată, mă minunez cât de prostuţă putea fi presa românească şi cât de repede punea ea botul la orice năzdrăvănie i se oferea spre publicare.

De pildă, în urmă cu circa zece ani, presa scria despre un misterios şi malefic personaj, care pusese, prin intermediul internetului, o recompensă de 50.000 de dolari pe capul faimosului Constantin Simirad.

După cum se ştie, purtătorul acestui nume şi-a câştigat celebritatea mai ales pentru faptul că a luat la rând toate partidele politice din România, iar după ce le-a terminat, le-a mai luat o tură la rând. A fost primar, ambasador în Cuba, şef de judeţ, dar mai ales un caraghios de profesie, cum rar se poate vedea. A vopsit de pildă toate taxiurile din oraş în galben, ca să semene cu alea din New York.

În fine, omul care voia pe tavă capul lui Simirad era, probabil, un colecţionar de dinozauri, fiindcă ce altceva poţi face cu arătarea asta, decât s-o aşezi în vitrina unui muzeu cu fosile, care ilustrează vechea viaţă din satele Botoşaniului său de origine. Dar e drept că, pe atunci, Simirad nu era atât de fosilă ca acum.

La data aceea, ştirea cu premiul pentru atentatul la adresa lui Simirad a fost preluată cu lăcomie de ştiucă de toată presa, deşi avea o impecabilă cusătură cu aţă albă, informaţia provenind de fapt de la... însuşi Simirad. Jucând cu artă actoricească rolul victimei, Simirad decreta - fiindcă printre numeroasele sale certificate de înaltă calificare îl are, cred, şi pe ăla de psihiatru la fără frecvenţă - că omul care a pus preţ pe capul lui este „un bolnav psihic”.

Păi, abia aici am căzut cu toţii de acord. Fiindcă numai un bolnav psihic ar fi putut pune la bătaie o paporniţă plină de bănet american – 50.000 de dolari – pentru o treabă care făcea, să zicem, maxim 500 de dolari, cu TVA inclus.