Mircea Radu IACOBAN

Când intri în casa omului ca musafir, aduci sau nu aduci o floare, dar, oricum, te fereşti să superi în vreun fel gazda. E-o străveche lege a ospeţiei şi a bunei cuviinţe, pe care dl. Liiceanu a încălcat-o surprinzător de flagrant în ultima d-sale vizită la Iaşi, unde a redeschis Librăria „Humanitas”.

De ce a fost trei ani închisă, nu discutăm acum şi aici; important este că directorul Editurii „Humanitas”, care „a încercat de-a lungul a 20 de ani să arunce o bibliotecă uriaşă peste români”, are intuiţii corecte în ceea ce priveşte destinul cărţii, aşezat de voie-nevoie într-un incomod vizavi cu prestaţia televiziunilor. Văzută astfel: „Mă înspăimântă urmele pe care le va fi lăsat, după 20 de ani, exerciţiul posturilor de televiziune naţionale; e devastator ce au făcut din calitatea emisiunilor, iar vulgaritatea a atins cote inimaginabile.” Subscriem fără nici o rezervă.

Dacă, din acest punct de vedere, îngrijorările dlui Liiceanu sunt îndreptăţite, deloc îndreptăţire n-are cum avea atitudinea arogantă şi dispreţuitoare cu care tratează Iaşul şi pe ieşenii, emiţând aprecieri nu numai nepoliticoase, ci şi deloc întemeiate privind locul şi rolul Iaşului în peisajul cultural contemporan. Oraşul n-ar avea nici şanse, nici argumente pentru a intra în competiţia de atribuire a titlului de Capitală culturală europeană: „Iaşului îi lipseşte în primul rând gloria secolului XIX, gloria interbelicului (...) oraşul Sibiu, care a avut şansa asta, a beneficiat de o precedenţă arhitecturală şi stilistică ce s-a păstrat mai bine în locul acela. Or aici, în Iaşi, ar fi necesară o restaurare în anii care vin (n.n.: figurează în proiectele Primăriei), pentru că aşa cum arată în clipa de faţă Iaşul, nu cred că este concurenţial. Pe lângă splendoarea monumentelor pe care le are, sau Universitatea, casele de pe Copou, restul păstrează amprenta blocurilor vechi, a sărăciei, a faţadelor mizere, străzilor desfundate şi astfel nu cred că poţi intra într-o competiţie culturală europeană.”

După cum se vede, dl. Liiceanu consideră că onoranta calitate de Capitală culturală continentală este conferită de... starea asfaltului şi arhitectura faţadelor! Sigur că nu te poţi înfăţişa lumii cu un oraş „mizer”, plin de hârtoape şi bălării, numai că Iaşul nu mai arată de mult astfel, iar oaspeţii din Capitală s-ar cuveni să cuteze şi alte itinerarii urbane decât eternul aeroport-hotel-aeroport. Iar comparaţia cu Sibiul poate fi luată cel mult în glumă. Care-i gloria sibiană a secolului XIX? Iar Potemkin ar putea fi invidios pentru modul strălucit în care, la Sibiu, au fost drese faţadele (cu fonduri europene). Cine a aruncat o repede privire şi dincolo de aceste faţade a putut vedea obişnuita faţă... dosnică a oraşului românesc: curţi neorealiste, cu rufe întinse pe frânghie, uşi hrentuite, cotloane murdare şi zidiri năruite. Care-i gloria culturală a Sibiului de azi? Câte reviste apar la Sibiu, câte cărţi de valoare, care-i numărul studenţilor, ce formidabile instituţii de spectacole funcţionează acolo, cu excepţia Teatrului, şi acesta supralicitat publicistic? Câte obiective muzeistice de interes major are Sibiul, ce mari evenimente culturale se desfăşoară pe Cibin comparativ cu Iaşul? Dl Liiceanu a ratat profunzimea observaţiilor, rămânând doar la nivelul... faţadelor! Un alt ne-ieşean, regizorul Hagi-Culea, s-a adresat astfel studenţilor Academiei de arte participanţi la Festivalul „Contemporanis”: „Locuiţi într-un oraş care nu permite excesele, ori excesele sunt esenţiale în teatru (...) Bisericile, religia, popii, toate astea duc la o atitudine ipocrită a publicului de aici” (...) Dacă vreţi să faceţi teatru, trebuie să vă căraţi din Iaşi. Interesant este că dl Hagi-Culea este director (mai mult sau mai puţin navetist) al Naţionalului. De unde nu se... „cară”, ceea ce ar trebui să însemne că nu-şi propune „să facă teatru?”

Popi, biserici, rabini au existat din totdeauna la Iaşi – şi nu ştiu cum se face, dar aici s-a născut teatrul românesc, ba şi cel evreiesc din întreaga lume, aici au activat cu strălucire regizori şi actori de primă mână, aici s-au jucat piesele marilor dramaturgi români şi străini în toate vremurile şi sub toate regimurile.

Ce trist este să vezi ne-ieşeni insultând cu atâta nonşalanţă Iaşul!