Cătălin MIHULEAC

Am citit cu mult interes paginile despre România scrise de Curzio Malaparte, în romanul „Kaputt”. Marele scriitor italian, prezent ca ofiţer la Bucureşti şi la Iaşi, în timpul primului pogrom antievreiesc al celui de-al Doilea Război Mondial, din iunie 1941, era un iubitor al poporului român.

Cu toate astea, dragostea nu-i întuneca simţirea: în acelaşi timp, recunoştea că neamul nostru este unul necivilizat, necioplit, care nu merită respectul european şi mondial.

N-o să vă stric plăcerea lecturii. Romanul „Kaputt” a fost publicat la noi de editura „Nemira” şi cred eu că merită citit, măcar pentru paginile care descriu sălbăticia armatei române şi a angajaţilor de la Căile Ferate faţă de evreii măcelăriţi în acele zile.

Suntem la şapte decenii de la vizita lui Malaparte în România. Părerea mea e că neamul nostru e şi mai puţin civilizat azi, decât atunci. O să mă justific printr-un ultim exemplu: bătaia boxerului Bute cu un omolog de culoare, pentru nu ştiu care centură.

Că s-a bătut omul ăsta, într-o pregătire înzorzonată, de ziceai că o duzină de români urma să primească o duzină de premii Nobel, e o treabă oarecum acceptabilă. Dar ceea ce s-a întâmplat ulterior caftelii din ring, când românii şi-au manifestat entuziasmul ieşind şi zbierând pe străzi şi în pieţe publice, e o dovadă de gravă înapoiere.

Cu tot respectul pentru Bute, care e un ins la locul lui, o să mă mir: e atât de mare isprava lui de a-i trage una şi de a-l culca la podea pe negrul respectiv ? E ăsta un motiv de entuziasm într-o ţară unde se crapă de vii în spitale, unde oamenii recurg la ştreang pentru că nu mai fac faţă datoriilor la bănci, unde nu există autostrăzi, unde profesorii sunt plătiţi cu 150 de euro lunar ? O mie de centuri mondiale dacă iau boxerii români, trebuie să ne fălim cu ele ?

Cum să nu ne creadă lumea întreagă nişte barbari, când noi ne bucurăm că unul de-al nostru îl cafteşte pe un străin ? Cum ?