Cătălin MIHULEAC

Un prieten stabilit în străinătate m-a întrebat pe cale electronică de Ion Cristoiu, prin ce canale se mai televizează. I-am zis că nu ştiu. Apoi m-a întrebat de Stelian Tănase şi de Mircea Dinescu. I-am dat acelaşi răspuns: nu mai am habar de nici una dintre arătările sus-citate. Dacă te înghesuie interesul pentru ei, pune-ţi parabolică la tine, pe casa unde îţi este hogeagul.

Eu împlinesc mâine-poimâine doi ani de când nu mă mai uit la posturile româneşti de televiziune, decât la maxim vreun meci de futbol, şi zău dacă regret ceva. Sunt mai vesel şi mai sănătos de când nu mai ştiu prin ce canale îşi fac veacul alde Cristoiu, Tănase şi Dinescu. Pentru ei, ar fi bun un canal Dunăre - Marea Neagră, să facă acolo tocşouri. Mi s-a acrit de toţi pelticii, gângavii, fornăiţii şi rârâiţii care au ocupat televiziunile, de unde se screm să-şi transmită mesajele către ţară. Şi pe ce parale o fac!

Căci televiziunile române îşi ilustrează gustul pentru absurd, desemnând o pleiadă de fonfi, peltici şi bolborosiţi pentru rolurile principale de pe scena tocşourilor. Temele sunt majore, dar vocile par ale unor împiedicaţi la limbă, împrumutaţi parcă din teatrul lui Beckett.

Am mai zis-o, cred: Ion Cristoiu vorbeşte ca un galoş care înoată prin clisă; Stelian Tănase vorbeşte de parcă i-ar băga cineva un deget în fund; Valentin Stan vânează octavele unei femei vizitate de frustrări sexuale, iar lui Mircea Dinescu i-ar fi necesară o rezecţie de limbă. Mai sunt şi alţii, dar mă bucur că am început să îi uit.

Se ştie că marele orator atenian Demostene era şi el un bâlbâit. Dar s-a muncit, vorbind singur, săracul, cu pietricele în gură, până s-a corectat şi a ajuns să se laude cu o dicţie perfectă. De ce nu exersează şi gura strâmbă a lui Ion Cristoiu cu nişte pietricele?

Foarte simplu: din dispreţ pentru telespectatorul român. Toţi cei din specia Cristoiu se cred atâta de deştepţi, încât îi doare undeva că lumea face eforturi să descifreze ce le iese lor prin borta gurii.