Mircea Radu IACOBAN

„Nu am de ce să plec de la Naţională”-a declarat Răzvan Lucescu, înaintea meciului cu Bosnia (după care a şters-o pur şi simplu).

„Dar motive să rămâi, ai?”– l-am întrebat noi, public, şi, desigur, n-am primit nici un răspuns.

Îi pregătisem o întrebare şi lui Hagi: „Ce motive crezi că te recomandă pentru numirea la Naţională?” şi... n-am apucat să i-o punem, fiindcă „regele”, înţelept, a refuzat tronul unui fotbal lălâu şi-n penibilă degringoladă. La prima vedere, s-ar zice că a luat o decizie înţeleaptă, văzându-şi lungul nasului şi adulmecând capcanele unui drum închis. Oricum, hotărârea lui ne bucură: nimic nu-l recomanda pentru cârmuirea Naţionalei, fiindcă una-i să dai în minge cu strălucire şi alta-i să construieşti o echipă reprezentativă în fotbalul european al veacului XXI. Iar fotbalul românesc arată ca o navă avariată, de pe care o şterg primii şobolanii (Lupescu & comp.). Hagi ştie că nu poate fi vorba despre nici o calificare la Europene. Înghit pixul dacă se va întâmpla aşa minune; chiar dacă, prin cine ştie ce scamatorie şi joc al rezultatelor, ajungem la baraj, acolo rămânem. Ridicat în slăvi, meciul cu Bosnia a fost tranşat la scor de forfait în primul rând datorită faptului că oaspeţii au jucat la fel  de prost pe cât am făcut-o şi noi la Zenica. Ce-o fi fost aşa de formidabil, de-l considerăm „excelent”? Am ajuns în urna a patra valorică pentru că, într-adevăr, acolo ne este locul. Am tot dat înapoi ca racul, ne-am îmbătat cu apă de ploaie, am lăsat sportul-rege pe mâna unor afacerişti veroşi şi fără scrupule, baza de mase e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire, iar marea motivaţie a rămas banul şi iar banul. Dar, toate se vor rezolva, fiindcă vine Piţurcă!

Şi ce face Piţurcă? În primul rând, cum era de aşteptat, a jumulit Federaţia de bani. Cu dârzenia în negocieri şi abilităţile performerului la barbut,  după ce l-a calicit pe Mititelu şi a scos Craiova din Ligă, îl ia la rând pe Mircea Sandu. Măcar paralele sfeterisite de la olteni s-au scurs dintr-un buzunar privat; acum, Piţurcă se procopseşte cu peste patru milioane de euro (!) din bani publici – sumă cu care s-ar putea întreţine fără griji 3-4 centre de copii şi juniori! Înţeleg: performanţa se cuvine onorată (şi) financiar. Dar, mă rog frumos, unde-i performanţa? Daţi-i şi 40 de milioane dacă ne califică la Europeanul de acum, nu la cel  din 2016, unde numărul echipelor participante s-a dublat şi România n-are cum să rămână pe dinafară, câtă vreme fac umbră gazonului al de San Marino, Luxemburg, Malta, Lichtenstein. Va schimba Piţurcă faţa fotbalului mioritic? Dea Domnul s-o facă şi-i dăm jumătate de împărăţie, plus fata încoronatului de soţie. Dar dacă nu, atunci, nu! Mai ales că ne-am fript de atâtea ori şi s-a ales de multişor praful din toate nădejdile românilor într-un fotbal care să reprezinte cu adevărat potenţele acestei ţări. Deşi, dacă stăm cât de strâmb şi încercăm a judeca drept, se iveşte marea întrebare: de ce ar trebui să meargă bine cutare sport într-o ţară în care nu merge nimic? La ce capitole mai sunt românii competitivi? La nici unul, c-am ajuns coada Europei. Pe fondul lichidării economiei româneşti, mulţi au făcut avere. Piţurcă îşi rotunjeşte averea pe spinarea unui fotbal descleiat şi redus la tăcere.

În opinia noastră, corect ar fi fost să i se ofere noului selecţioner (supă reîncălzită!) grosul remunerării ca bonus de performanţă, nu invers. Dar, repet întrebarea: ce minuni poate izbândi Piţurcă? Dintr-o anumită materie, cu oricâtă pricepere, nu iese bici – care să mai şi pocnească! Mă tem că singura nouă performanţă a nou-vechiului selecţioner va fi reprezentată de cifrele contractului. Întru obţinerea de parale, Piţurcă este doctor-docent. Iar noi, cei care suferim pentru nevolnicia fotbalului românesc, rămânem nişte fraieri. Cu cioc.