Astăzi, Drancy nu mai înseamnă decât o staţie marginală pe linia metroului parizian. Însă pe timpul ocupaţiei fasciste, la Drancy se înfiinţase un lagăr intermediar, unde evreii din Paris erau adunaţi, înainte de a fi expediaţi la Auschwitz, de unde, cum se ştie, ieşeau pe coş.
La Drancy a ajuns şi moldoveanul nostru Benjamin Fondane – eseist, poet, dramaturg, filozof, pictor şi scenarist - cunoscut în literatura română sub numele de B. Fundoianu. Fondane locuia de fapt în zona neocupată a Franţei, dar venea la Paris o dată la două săptămâni, pentru a-şi procura hrana fără de care nu putea trăi: cărţile.
La 3 martie 1944, cineva l-a denunţat însă şi a fost arestat împreună cu sora sa, actriţa Lina Fundoianu-Pascal. La 30 mai, cam pe timpul ăsta deci, a fost îmbarcat în penultimul transport spre Auschwitz, al 75-lea. A fost trimis în camera de gazare la 3 octombrie, cu o lună înainte de a împlini 46 de ani, pe când trupele de eliberare se aflau la doar 130 de kilometri depărtare de lagăr.
Numele lui Fondane este gravat pe frontispiciul Pantheonului, alături de ceilalţi 167 oameni de cultură care s-au jertfit în mişcarea franceză de Rezistenţă. Poate că ar mai fi de amintit rândurile scrise de Cioran despre Fondane, recunoscând că nu poate trece pe lângă fosta lui locuinţă, fără o strângere de inimă.
Dincolo de toate acestea, cumplita poveste a moldoveanului parizian Fundoianu-Fondane este iluminată de o extraordinară frumuseţe umană.
Fiindcă Fondane, în urma demersurilor asidue ale influenţilor săi prieteni, a avut ocazia de a fi eliberat din lagărul de tranzit de le Drancy. Numai că nu a vrut să-şi lase sora singură, ignorând astfel oportunitatea ivită.
Cum spuneam, el şi sora sa au fost împreună arestaţi şi duşi la Drancy. Împreună au fost ulterior transportaţi la Auschwitz, împreună au sfârşit în camerele de gazare. Împreună au ieşit apoi pe coşuri, ţinându-se de mână, ca doi fraţi buni ce erau.
(25 mai 2011, 16:05:29