Cătălin MIHULEAC

Luna viitoare, pentru evreii din toată lumea se anunţă o tristă aniversare: 70 de ani de la pogromul de la Iaşi. La vremea aceea, în 1941, acest oraş număra o populaţie de 100.000 de locuitori, din care jumătate erau evrei.

Nu sunt istoric, aşa că n-o să insist nici asupra focului deschis cu mitralierele împotriva evreilor convocaţi în curtea chesturii, nici asupra trenurilor morţii, unde au fost îngrămădiţi, în seara zilei de 29 iunie, cei 4.500 de supravieţuitori ai măcelului de la chestură.

N-o să zăbovesc nici asupra numărului de victime - 13.000, după unele surse; 15.000, după altele - nici asupra modului în care situaţia, oricum tensionată, din oraş a degenerat, în urma zvonului că evreii erau cei care îndrumau avioanele ruseşti, semnalizând, cu becuri roşii instalate în coşurile caselor, poziţiile optime pentru a fi bombardate.

Dacă aşa ceva s-a putut întâmpla în dulcea noastră Moldovă, trebuie să-l privim cum merită nu doar pe Antonescu, ci şi pe istorici precum Buzatu, care-l ridică azi în slăvi pe criminal.

Într-unul din trenurile morţii formate la Iaşi a urcat, la 29 iunie 1941, omul de cultură Carol Drimer, prieten de-al Martei Bibescu, cel care intenţiona să răspândească în lume scrisul românesc, întocmind şi traducând în germană “Antologia prozatorilor români”. La 4 iulie, cadavrul lui Carol Drimer a fost debarcat la Roman şi aruncat, împreună cu alte 52, într-o groapa comună.

Într-un alt tren, poate şi mai cumplit, a încăput tânărul de 19 ani Bernard Popper, deja împuşcat în picior, în curtea chesturii. Şase zile a durat drumul în vagoanele care nu se deschideau decât pentru a vărsa cadavrele. Destinaţia finală a trenului a fost oraşul Călăraşi. Scăpând miraculos de la moarte, Bernard Popper şi-a legat definitiv de Călăraşi, luându-şi pseudonimul de Andrei Călăraşu.

Andrei Călăraşu a fost unul dintre regizorii români de film importanţi din anii 60. După ce i-a trântit-o fiicei lui Dej că e lipsită de talent, a reuşit să emigreze punând bazele televiziunii din Israel. Dar întotdeauna a recunoscut că inima sa a rămas pentru totdeauna în România.

Acuma, o să fac o mică deviaţie. Citind despre toate grozăviile acestea, mă întreb cum de evrei precum George Pruteanu şi Nati Meir au putut face parte dintr-un partid antisemit, ştiţi care.

Atâta tot.