Mircea Radu IACOBAN

Am comentat la timpul potrivit aberaţia tv intitulată „Mari români”, care-l situa pe Becali în poziţia 13, în vreme ce Caragiale rămânea pe 16, Iorga, pe 17, Enescu, pe 19, Decebal, pe 26, Creangă, pe 43, Blaga, pe 47, şi Cantemir, pe 54!! Mecanismele în virtutea cărora se creează şi se impune notorietatea momentului, fals asimilată meritelor eterne, sunt în strânsă dependenţă cu nivelul general cultural al naţiei. Dar nu-i cazul să ne facem prea multe griji privind performanţele intelectuale ale românilor într-o Europă doctă şi superinformatizată, câtă vreme îşi au şi alţii faliţii lor. Chiar  din belşug!

În Anglia, sondaje asemănătoare l-au situat la loc de frunte pe Beckham, mult înaintea lui Dickens. Cehii i-au acordat lui Franz Kafka locul 55, la mare distanţă de antrenorul de hokey Glinka (poziţia 33). În Africa de Sud, jucătorul de golf G. Player este postat înaintea lui Desmond Tutu, laureat al Premiului Nobel, în vreme ce americanii l-au instalat pe Reagan (locul 1) mai sus de Lincoln, Washington, Roosevelt. Am primit, pe internet, lista completă a „celor mai mari 100 francezi” şi chiar mi-a venit inima la loc: sorela noastră de latinie (care, în paranteză fie spus, în loc să cultive puţinii francofili rămaşi, îi tratează cu sictir, ţinându-ne abuziv la uşa Shengen...) nu se arată deloc mai brează. Dimpotrivă, emisiunea canalului France 2 intitulată „Le plus grand français de tous le temps” stabileşte ierarhii de tot hazul, dacă întreprinderea în sine n-ar fi altceva decât o inutilă prostioară cu ştaif. „Luminile” postului parizian pâlpâie rău de tot, câtă vreme înaintea lui Napoleon Bonaparte îi găsim pe Bourvil, Fernandel şi Coluche (locul 5!).

Dincolo de isprăvile săvârşite de comedianul Coluche, care a candidat în răspăr la preşedinţia hexagonului şi a fost exclus de pe două importante posturi tv pentru vulgaritate, francezii compătimitori i-au acordat un consistent bonus de punctaj datorită sfârşitului său tragic (a murit lovindu-se cu motocicleta de un camion; alt cântăreţ, Renaud, a compus atunci melodia „Curva de camion” şi iată-l şi pe el clasat înaintea lui Corneille şi Balzac!).  Nu găsesc altă explicaţie pentru înfigerea cântăreţului Balavoine pe poziţia 19 (înaintea Jeannei d’Arc!) decât ecourile târzii ale accidentului de elicopter care i-a curmat viaţa undeva, prin Africa. La fel în cazul  yachtman-ului Tabarli (locul 49, cu mult mai sus decât Albert Camus), care a decedat într-un accident marin. Tot într-un accident s-au sfârşit zilele lui Douillet-Judoka, campion olimpic, apoi învinuit de escrocherie, apoi... deputat – locul 51, înaintea lui Dumas, Balzac, Verlaine, Jean Jaques Rousseau! Claude François, alt cântăreţ hipergonflat din pricina sfârşitului (a murit electrocutat în baie), este gratulat cu locul 36, înaintea regelui Ludovic al XIV-lea (poziţia 50)! De unde se vede că a muri spectaculos contează mai mult decât a trăi cu folos!

Conştiinţa naţională nu pare interesată de raportarea la epocă şi regula cea mai simplă pretinde doar atât: prezenţă considerabilă pe ecranul televizorului. Eşti pe sticlă, eşti mare francez! Cazul solistului Michel Sardou (nici o legătură cu dramaturgul Sardou, de altfel absent din clasament), aflat pe locul 45 (sub el îl găsim, la poziţia 72, pe... Robespierre!), ori al lui François Cabrel, chitarist şi cântăreţ folk, considerat (pe locul 45) mai breaz decât Jacques Prèvert (48). La coada cozilor sunt situaţi actorii Gèrard Pilippe (95), Catherine Deneuve (97), dar şi personalităţi de calibrul lui Jean Paul Sartre (locul 96 – încă puţin şi nu încăpea în listă!), Jean Cocteau (90), Monet, Renoir, Clemanceau. Înaintea lor îl aflăm (81) pe... ciclistul Poulidor!

Greu de imaginat un turnesol apt să testeze mai exact nivelul cultural al unei naţii decât astfel de clasamente tâmpe. Din acest punct de vedere, rămân chiar necesare şi utile.