Mircea Radu IACOBAN

Alte surprize printre maldărele de hârtii coborâte din podul casei: scrisori interesând istoria literară, primite de la tatăl lui Nicolae Labiş în anul 1964. Una dintre ele am publicat-o cândva în revista clujeană „Tribuna” („Am perindat prin poieni, am văzut muma pădurilor, am văzut urma râsului şi ne înapoiam pe lângă podul lupului, obosiţi şi morţi de foame. Pe la cinci ani învăţa buchiile, iar la şase ani citea de acum <Capra cu trei iezi>. A venit apoi războiul, şi când am avut răgazul să stăm iarăşi de vorbă, ne schimbaserăm mult şi unul, şi celălalt. Calul, rechiziţionat, pierise pe front, copilăria zburase şi lipsurile aduse de război cereau părinţilor eforturi mari...” Altă scrisoare o reproduc pentru întâia oară în cele ce urmează. Îl rugasem pe învăţătorul din Mălini, Eugen Labiş, să-mi vorbească despre începuturile poetice ale celui ce avea să scrie „Moartea căprioarei”:

„Deşi nu-mi este prea uşor să-mi cercetez amintirile, voi încerca să răspund rugăminţii şi să înfăţişez câteva amănunte în legătură cu primele încercări literare ale lui Niculae. Prima poezie pe care-mi amintesc s-o fi scris era închinată surorii lui celei mari. Niculae (n.n.: pronumele este constant ortografiat „Niculae” şi nu „Nicolae”, cum s-a încetăţenit) avea pe atunci opt ani şi jumătate şi era în clasa a doua. A continuat să scrie mici creaţii în versuri cu diferite subiecte, pentru ca apoi, elev la Liceul <Nicu Gane> din Fălticeni, să acorde preocupărilor sale literare o importanţă din ce în ce mai mare. Cred că interesant ar fi de amintit caietul său subintitulat <Antologie şi informaţii literare>, în care el îşi nota de fiecare dată gândurile şi sentimentele. Au rezultat astfel câteva mici – să le spunem astfel – schiţe cu subiecte dintre cele mai variate, de la <Toamna pe meleagurile Fălticenilor> până la cea intitulată <Către tovarăşii mei de muncă şi învăţătură>. În aceeaşi perioadă a tradus, împreună cu un prieten, <Căluţul cocoşat>, basm de Erşov, dând o variantă nouă, în versuri, a cunoscutului basm. Aproape fiecare pagină a manuscrisului cuprinde adăugiri, corecturi, îndreptări, semn că Niculae revedea mereu cele scrise. Pe ultima pagină, în dreptul datei de 3.II.1953 este scris: <Sfârşitul părţii II. Mi-a mai rămas o parte. O voi găti>. Tot atunci a scris şi încercarea de poem <În sătucul dintre brazi>, pe care l-a transcris apoi, în ultimă variantă, într-un album migălos lucrat. Începe să scrie din ce în ce mai multe poezii, printre care unele le păstrez în manuscris. Tematica acestor poezii este variată. În clasa a X-a liceală, primele poezii de Niculae au văzut lumina tiparului. Cea dintâi în ziarul <Zori Noi> din Suceava, iar următoarea în almanahul <Iaşul Nou>. (...) În anii de şcoală a învăţat, a citit mult, a scris, a refăcut, a corectat neobosit, aş putea spune seară de seară. (...) Vremea a depănat multe şi a schimbat multe. Un gol imens ne îngrădeşte viaţa şi, obsedaţi de el, ne refugiem în muncă. Şcoala, cu larma ei, cu lecţiile ei, cu grija ce-o avem faţă de copii, ne trezeşte la viaţă şi uităm. Ne-aţi bucurat cu plicul dumneavoastră, ne-aţi răscolit, aducându-ne aminte că am fost şi noi tineri. Dorim însă celor ce încep să guste viaţa adevărată să se poată bucura din plin de fericirea de a trăi.

Eugen Labiş, comuna Mălini, raionul Fălticeni”.

Că unii încearcă să-l scoată pe Labiş din literatura română, e altceva. Semnele de până acum întrevăd că Nicolae rămâne, ei, ba.