Vai de mine, iar vine Paştele, ceea ce înseamnă că iarăşi se va da cep butoaielor de ipocrizie, care se vor epuiza în perioada sfintelor sărbători, când mai tot omul încearcă să pozeze în fiinţă superioară, îndreptând spre aproapele său un jet bombastic de urări, obţinut prin însumarea unor platitudini ca “fericire, sănătate, pace sufletească şi îndeplinirea tuturor dorinţelor”.
De Crăciun şi de Paşte - sărbători marcate şi prin baterea zdravănă a covoarelor – aşa-zisa iubire pentru semeni capătă temperaturi fals incandescente; dacă o atingi, ţi se duce pe loc un rând de piele şi trebuie chemat urgent serviciul de ambulanţă. De Crăciun şi de Paşte, platforma noastră bucală se transformă într-o pistă de decolare, de unde îşi iau zborul spre înalturi nişte urări low-cost impecabile ca design, de acord, dar cu sinceritatea tinzând cel mai adesea spre zero barat.
Gurile se răsucesc, limbile se înnoadă, dând naştere unor combinaţii de cuvinte care, sărmanele, gem de ţi se frânge inima - cu literele gata să plesnească şi cu ochii bulbucaţi - asamblate în construcţii proiectate parcă de nişte arhitecţi ai lexicului atinşi de nenumărate damblale, printre care şi a lui Bachus: “Fie (nota noastră: s-a stabilit ştiinţific că toate urările de sărbători încep obligatoriu cu fie) ca lumina blândă a Mântuitorului să vă pogoare în cuget gândul neprihănit şi să vă lumineze calea neabătută spre pace sufletească, dragoste sublimă şi achitarea ratelor către bănci.”
Parcă şi limbile vietnameză şi congoleză par mai prietenoase cu gura noastră, decât păsăreasca asta de sărbători.
Nici nu mai contează religia expeditorului sau destinatarului, de sărbătorile astea, de vreme ce ele au ajuns mai mult nişte evenimente mondene. An de an, eu primesc urări şi de la inşi aparţinând de cultul mozaic, şi de la musulmani.
Nu ştiu ce face Osama bin Laden de Paşte, dar nu m-ar mira ca şi el să primească mesaje gen “fie ca taina sfântă a Învierii să vă aducă pace, linişte sufletească şi realizarea tuturor dorinţelor.”