Dacă persoanele conducătoare din Ministerul Culturii şi-ar iubi mai mult ţara şi ar fi mai responsabile, ar promulga o lege care să-i ţină la distanţă de limba română pe ziariştii profilaţi pe sport. Atâta rău fac ăştia cu incultura lor, cu ignoranţa lor flămândă de neologisme, încât s-ar impune nişte ordine de restricţie, care să-i silească să nu se apropie de limba română sub o anumită distanţă. Eu am mai zis cândva că, dacă nişte canibali ar pune mâna pe un lot de ziarişti români sportivi şi le-ar pregăti creierul în tigaie sau în oală, s-ar lăsa cu indigestii intelectuale cumplite.
Dar ei au ambiţii mari. De pildă, Grigore Cartianu, unul dintre simbolurile reuşitei în viaţă a gazetarilor care roiesc în jurul mingii de fotbal, „s-a făcut, din boschetar sportiv, istoric şi analist politic”, fiind „prima caricatură de jurnalist cu creierul mai mic decât organul olfactiv”, cum observa Cornel Nistorescu.
Exemplificând, este arhicunoscută deturnarea de sens pe care a suferit-o cuvântul „coregrafie”, care, deşi conform „Dicţionarului Explicativ al Limbii Române” înseamnă „arta de a crea dansuri şi spectacole de balet”, este întrebuinţat de jurnaliştii sportivi români pentru a descrie aranjamentele pancartelor pline de lozinci, purtate, pe la meciurile futbolistice, de spectatorii aflaţi în tribune. „Ce coregrafie au suporterii lui Dinamo!”, se minunează ei, ca proasta-n târg, când văd cearşafurile alea scrise cu fel de fel de sloganuri.
Nu numai „coregrafia” a cunoscut o soartă vitregă, luând-o umilitor pe cocoaşă şi aflându-se momentan în plină confuzie existenţială, care-o face să nu-şi găsească locul în dicţionar. Un fost mare fotbalist, rugat adesea să-şi dea cu părerea în emisiunile sportive, în calitatea sa de expert, foloseşte termenul „fortuit” în înţelesul de „forţat”, deşi înseamnă „venit pe neaşteptate, neprevăzut, inopinat, întâmplător”, conform aceluiaşi „Dicţionar Explicativ”. Te şi întrebi: la ce-o mai fi folosind „DEX-ul” ăsta? Ca să facă avioane, din filele lui, unul de nivelul lui Cartianu?
Urmările sunt destul de grave, întrucât ceea ce strică un jurnalist sportiv cu creierul lui nevinovat, nu izbutesc să repare la loc, oricât s-ar munci, zece academicieni tobă de ştiinţă. Am motive să cred că răul este deja făcut: zilele trecute, am văzut cum termenul „fortuit” este folosit în prospecte de o companie aeriană română, în acelaşi sens greşit, de „forţat”.
Şi-acum, vă rog să mă iertaţi, dar sunt şi eu fortuit să-mi închei rubrica.