Mircea Radu IACOBAN

Nu Lăcătuş trebuia să părăsească Steaua, ci... ştiţi dvs. cine! (Cinstit vorbind, Lăcă nici nu trebuia adus; îl dai afară de două ori pentru incompetenţă şi-l iei a treia oară... ca să-ţi câştige campionatul – absurd!) Cel care a făcut praf echipa multititrată a fotbalului românesc (şi pe care o „mulge” de atâta vreme evident în propriul său avantaj) nu-i altul decât inegalabilul Gigi: dă afară antrenorii ca pe muşte, apoi îi ia de buni, ca să-i mătrăşească iarăşi... înconjurându-se constant de indivizi la fel de dezechilibraţi ca şi dânsul. O echipă mare se impune nu numai pe gazon, ci şi prin conduita generală a celor ce o conduc. După ce şi l-a tocmit ca mână dreaptă pe apucatul M.M. Stoica (şi el dat afară... în prealabil), iată că „titanul din Pipera” mai comite un gest aiuristic, instalându-l pe Cârţu la cârma bastimentului avariat Steaua. Trei, Doamne, şi toţi trei, fiecare ridicol în felul său! Am văzut destul fotbal în lumea largă, dar nicăieri înflorind ca la noi specia antrenorului zărghit şi săltăreţ, care dă jenante spectacole pe tuşă, îşi smulge părul, urlă la arbitri, dărâmă paravane şi stârneşte panarame. Fiindcă suntem latini? Şi Hererra e latin – n-am văzut să i se clintească un muşchi pe figură de-a lungul unui întreg meci jucat pe muchie de cuţit. Revedeţi comportamentul tuturor marilor antrenori ai Europei – face vreunul circ precum Şumudică ori Dan Petrescu? Ca să nu mai vorbim despre Cârţu. Am răsuflat o vreme, fie şi în împrejurări episodice, în preajma unor antrenori români intraţi în legendă: Covaci, Oană, Angelo Niculescu. Firi echilibrate, meseriaşi serioşi, niciodată tentaţi să se scălămbăie pentru tribune, concurând spectacolul din teren şi făcând circ pe tuşă. Da – ni s-ar putea reproşa – fiindcă nu-s sută la sută latini. Pişti Covaci, Domnul să-l odihnească, era român după mamă, ungur după tată, evreu după bunici şi sârb după străbunici. Ilie Oană s-a născut la Harbor, în America. Adevărat, din părinţi ardeleni, dar, oricum, a văzut lumina zilei sub semnul altor astre. Angelo, român get-beget, are o fire atipică, ce-l apropie mai degrabă de temperamentul britanic decât de exuberanţa Rahovei. Probabil că tocmai de aceea are mari rezerve faţă de evoluţiile lui Dan Petrescu, degeaba şcolit în fotbalul englez: „Felul în care se manifestă pe marginea terenului este condamnabil”. Angelo pune punctul pe i: „totul pleacă de la educaţie, sau, mai bine zis, de la lipsa educaţiei”. Oricum, pe nici unul din cei trei nu l-am zărit ţopăind pe tuşă, urlând la arbitri, implorând oficialii. Şi, slavă Domnului, cu rezultatele din CV şi-ar fi putut permite orice. Covaci i-a antrenat pe Cruyff, Platini, ba chiar şi pe Arsene Venger, a câştigat două cupe continentale şi una intercontinentală, a antrenat naţionala Franţei (echipa construită de el avea să câştige titlul european în 1984), Jacques Chirac îl considera „întemeietorul fotbalului modern din Hexagon” – ca să nu mai vorbim despre campionatele naţionale şi cupele izbutite în Olanda, România şi Grecia. La rându-i, Oană şi-a adjudecat de trei ori titlul de campioană a ţării, plus o cupă, cu o echipa mică, Petrolul, de nimeni luată în seamă. Angelo îşi are şi el buchetul de succese care să-l recomande pentru înscrierea în rândul reputaţilor antrenori români. Ei bine, nici unul dintre ei n-a izbutit mare lucru cu echipa naţională – decât, poate, calificare la Mondialul în care Dobrin n-a fost lăsat să joace. De ce buni la alte echipe şi cu modeste rezultate la naţională? Probabil, fiindcă n-au reuşit să fie suficient de... balcanici. L-am auzit pe Covaci spunând, cândva, că „un antrenor trebuie să ştie mai întâi (!) cum să ducă buchete de ziua lor soţiilor de fotbalişti.” Glumea, desigur (Lucescu: „Pişti a fost un om jovial şi boem, mereu pus pe glume”), dar amănuntul leagă marea performanţă de prestaţia omului de lume, domn în orice împrejurare, şi-n saloane, şi pe marginea terenului. Acum, la Steaua a venit şi Cârţu: exact ce lipsea! Vă amintiţi, între (multe) altele, geamul spart de la Basel?  Gazetele scriu că astfel de incalificabile răbufniri Cârţu le comite fără să-şi dea seama. Conştientizează abia când le vede filmate la tv, după care, regretă. „Sorinaccio” fiind bolnav încă din copilărie – spasmofilie, tulburări cardiace -  poate comite oricând, orice. Exact asta lipsea Stelei, intrată pe mâna unui trio de groază. A tunat şi i-a adunat!