Aşa cum am prezis-o din timp, mariajul dintre cei doi columbeni – Irinel şi Monica – a ajuns pe patul de suferinţă, cu perfuzii care îl menţin artificial în viaţă. De acum încolo, topirea subţirilor verighete care îi uneau şi recuperarea metalului ţin doar de competenţa judecătorilor, care vor arbitra partea bănească, locul unde îi doare cel mai tare pe foştii soţi.
Rămâne, după această ruptură anticipabilă din chiar ziua când cei doi au mers la ofiţerul stării civile, în primul rând un pruncuţ, care va creşte într-o totală confuzie, neînţelegând de ce Irinel îi este tată, şi nu bunic sau chiar străbunic. Dar, mai cu seamă, rămâne în urmă dezgustătoarea morală că orice ins şters - asexuat de sus până jos, care-şi poartă potenţa între bancnotele din portofel – asociat cu orice fufă bunuţă şi ’năltuţă, luată direct de pe trotuar, pot ajunge meniu zilnic pentru digestia zilnică a gazetelor româneşti. Zici că le-ar trebui un ziar personal, aşa de omniprezenţi erau, sunt şi, pun mâna în foc, vor mai fi. Ziar personal nu ştiu dacă vor avea, dar Moni cu emisiune personală s-a văzut pe postul „B 1”, asta o ştim.
Desigur, cineva înzestrat cu o fire mai dedicată exactităţii, un matematician bunăoară, ar putea obiecta că la fel stau lucrurile în toată lumea, nu doar la noi. Ce, parcă nu într-un chip asemănător a ajuns, în Franţa de pildă, prostituata Zahia mare vedetă, de fac ziarele, revistele glossy şi televiziunile coadă la tejgheaua ei, cum făceam noi coadă, pe timpul României ceauşiste, la zahăr, ulei, tacâmuri de pui şi adidaşi de porc!?
E totuşi o diferenţă, şi încă una cât distanţa dintre Bucureşti şi Paris, deşi Zahia s-a văzut şi ea starletă tot prin talentele epidermice de aşternut, nu prin cine ştie ce alt tip de înzestrare, eventual intelectuală.
Trebuie subliniat că frumoasa franţuzoaică s-a prostituat nu cu vreun Irinel de la ei, ci cu fotbalişti francezi de prim rang, începând cu supergalonatul Ribéry! Când se afla cu ăia în pat, sunt sigur că în urechi îi suna imnul ţării sale!