Mircea Radu IACOBAN

Stalin a avut trei copii: Iacov, Svetlana şi Vasilii. Nu le-a prea păsat de ei, aşa că fiecare şi-a orânduit viaţa cum a crezut de cuviinţă.  Svetlana „a ales libertatea” şi acum, la peste 80 de ani, trăieşte în America, la Wisconsin. Iacov, căzut prizonier la nemţi, s-a sinucis într-un lagăr de concentrare, după ce „tătucul popoarelor” a refuzat schimbul propus de Hitler – Iacov contra mareşalului von Paulus, capturat la Stalingrad („nu schimb un mareşal pe un soldat!”). Vasilii, pilot de vânătoare, ajuns general după o carieră fulgerătoare în Armata Roşie şi după ce a izbutit să doboare două Messerschmidt-uri, s-a cufundat definitiv în votcă, spre a deveni, (murise Stalin) deţinut într-un lagăr.

Fără îndoială că astfel de spectaculoase destine prezintă interes pentru cititorul oricărui veac, aşa că am achiziţionat imediat ce am văzut-o în vitrina librăriei cartea lui Owen Matthews „Copiii lui Stalin” (Ed. Meteor Press, 2010). Şi m-am păcălit. M-am păcălit... cu folos! Nu-i vorba despre copiii lui Stalin, ci despre copilăria din vremea stalinismului, zugrăvită cu deosebit talent, veridic, impresionant până la răscolitor, într-un roman-document din stirpea scrierilor lui Soljeniţân ori Pasternak.

 Nici o imaginaţie scriitoricească n-ar putea inventa întâmplări precum cele real petrecute în universul unei familii al cărei destin este urmărit de-a lungul a „trei generaţii de dragoste şi război”. Într-un beci din fostul cartier al KGB-ului Cernigov, Matthews descoperă dosarul intitulat „Boris Lvovici Bibikov. Strict secret. Organizaţia ucraineană antisovietică troţkistă de dreapta”. Bibicov era bunicul lui Matthews, care se hotărăşte să investigheze cu mijloace gazetăreşti halucinanta istorie a propriei familii. Avea bogată experienţă în branşă: activase ca ziarist în Bosnia (1995), în războiul din Cecenia. în Afganistan, în Irak (acum este şeful biroului revistei „Neesweek” la Moscova), dar nicăieri n-a întâlnit atâta cruzime, absurd în stare pură, abuz incredibil şi dramă sfâşietoare ca atunci când, pas cu pas, a reconstituit destinul nefericitului Bibikov şi al urmaşilor acestuia. Bunicu-său fusese unul dintre marii naivi entuziaşti care, după ce au izbutit să pună în scenă farsa atroce a colectivizării, şi-au dăruit întreaga energie efortului stalinist de industrializare.

Sub lozinca „Vom produce maşini de primă clasă, pentru a ara cât mai bine solul virgin al conştiinţei ţăranilor”, agitatorul Bibikov, adevărat „homo sovieticus”, a contribuit hotărâtor la ridicarea „din iarbă” a Uzinei  de tractoare din Harkov. Începuse, însă, marea teroare stalinistă şi era nevoie de exemple care să înfricoşeze şi să asigure muţenia mai mult sau mai puţin vinovată a unui popor terifiat. Bibikov este arestat, i se pierde urma şi familia, conform cutumei, este trimisă într-un lagăr siberian. Rămasă singură şi complet abandonată, sora mamei lui Matthews, Ludmila, trăieşte mizer prin orfelinate, aziluri şi spitale, spre a ajunge, în cele din urmă, ”o strălucită intelectuală disidentă”. Se întâlneşte cu Mervyn, viitorul tată al lui Matthews, şi începe un ciudat roman de dragoste consumată mai degrabă epistolar. Mervyn încearcă din răsputeri s-o scoată din URSS-ul lui Hruşciov; căsătoria îi este refuzată.

Părăseşte URSS şi declanşează o luptă surdă ce a durat mai bine de cinci ani. Încearcă să-i înmâneze o scrisoare lui Hruşciov, aflat în vizită prin Scandinavia. Nu reuşeşte. Cere sprijin la MI5 – i se răspunde că Ludmila ar putea fi, de ce nu, unealta KGB-ului. Încearcă să-i dea o scrisoare lui Adjubei, ginerele lui Hruşciov, aflat la Bonn. Eşec. Scrie marilor personalităţi ale lumii libere. Degeaba. Încearcă să-l abordeze pe Kosâghin, apoi pe Harold Wilson. Este arestat în... Suedia. Tipăreşte pliante. Cere audienţe. Se zbate fără încetare şi izbuteşte, în cele din urmă, s-o includă pe Ludmila într-un schimb de persoane cu occidentali arestaţi în URSS. După cinci ani de zbatere, Matthews izbuteşte căsătoria şi îşi ia soaţa în lumea liberă.

   Unde, repede, s-au despărţit, fiindcă prăpăstiosul suflet rus nu-i îngăduia Ludmilei să vieţuiască altundeva decât în umbra Uralilor...