Cătălin MIHULEAC

Ultima ieşire gravă în decor a lui Corneliu Vadim Tudor m-a făcut să mă întreb ce ştie noua generaţie despre fiinţa asta nevricoasă şi despre partidul pe care îl cară, nu fără succes, după el. Din capul locului, trebuie spus că Partidul România Mare s-a născut graţie imensei prize la public de care s-a bucurat revista cu acelaşi nume, înfiinţată de tandemul Eugen Barbu (director) şi Corneliu Vadim Tudor (redactor-şef). O gazetă a cărei specialitate a fost şi rămâne pamfletul injurios, adeseori calomnios, folosit în principal ca armă de înghesuire şi intimidare a adversarilor de pe scena politică.

Să amintim un caz concret: la 1 noiembrie 1991, Gheorghe Robu, procurorul general de atunci al ţării, a fost nevoit să demisioneze, urmare a unei campanii înverşunate de presă, dusă de revista „România Mare”. Deşi acuzaţiile erau dintre cele mai grave - „luare de mită, daruri în valută primite de la Ion Raţiu (n.r. - unul dintre liderii Partidului Naţional Ţărănesc), abuzuri în serviciu, solidaritate cu Ungaria în defavoarea României etc.” – ele nu au fost niciodată probate.

Paradoxal, din procesul pe care Robu i l-a intentat lui Tudor, justiţia l-a scos basma curată pe acesta, creându-i o aură de cetăţean purtător de anticorpi care asigură imunitate la legile ţării.

Pentru că am ajuns aici, ar fi ceva de spus şi despre ţinuta morală a pamfletistului, cunoscută fiind poziţia exprimată de un critic literar de talie, Northrop Frye, în “Anatomia criticii”, cartea sa de referinţă: „Pentru ca atacul să fie eficient, trebuie să atingem un anumit nivel de obiectivitate, şi acesta îl leagă pe cel care atacă de un standard moral. Satiristul îşi asumă de obicei o înaltă conduită morală”. E o condiţie subînţeleasă: pentru a avea căderea să critici, trebuie ca tu însuţi să ai în societate un comportament ireproşabil.

Vadim şi “înalta conduită morală”, baba şi mitraliera. Te buşeşete râsul.

 Ca o încununare firească a succesului de care revista s-a bucurat, la 20 iulie 1991, Partidul România Mare a fost înfiinţat, prin decizia numărul 14 a Tribunalului Municipal Bucureşti. Dintr-o gazetă, fie ea şi specializată în pamflete, să ia naştere un partid politic important… Un caz demn de a fi menţionat în “Guiness Book”.

Partidul România Mare nu şi-a tăiat niciodată cordonul obilical care-l leagă de revista-mumă. El a avut grijă să atragă în rândurile sale foşti ofiţeri grei de securitate – ca Ilie Merce şi Toma Năstase – foarte utili în procurarea documentelor ce aveau să stea permanent la baza dezvăluirilor gazetăreşti, orientate împotriva personajelor şi partidelor politice intrate, la un moment dat, în dizgraţia marelui şef Vadim.