Cătălin MIHULEAC

În România, vieţuiesc deopotrivă oraşe frumoase şi oraşe urâte, judeţe frumoase şi judeţe urâte. În Piatra Neamţ e o plăcere să te plimbi, cu pasul sau cu roata maşinii; Sibiul e o încântare; în Braşov te simţi ca în Germania. Dar ferească Dumnezeu să ajungi prin Vaslui, oraşul şi judeţul.

Pentru epidemia de gropi care afectează străzile oraşului Vaslui nu îţi trebuie roţi la maşină, ci şenile de tanc. M-am nimerit acolo prin toamnă, nu m-aş mai fi nimerit, şi am crezut că bietul meu autoturism îşi va vărsa măruntaiele pe loc. Sunt în general deprins cu ceea ce eufemistic numim „carosabil accidentat”, dar situaţia întâlnită în această localitate tipic românească depăşeşte orice imaginaţie.

Şi totuşi, acest oraş urât şi sărac, care dă numele unui judeţ şi mai urât şi mai sărac, îşi are înotătorul său în aur: Adrian Porumboiu. Fost fotbalist, fost arbitru, fost director comunist, actual director capitalist. Un ins care a combinat fotbalul cu agricultura, intuind din vreme că aceste două domenii sunt asemănătoare între ele. Un ins care a învăţat, încă de când sufla în fluier, avantajele de a juca la mai multe capete. De aceea, averea sa se laudă şi cu capete de ovine, şi de bovine, şi de fotbaline.

Dacă ai minte mai puţină - în acord cu ceea ce se cere azi pentru a fi apreciat în România şi a fi numit de la consilier prezidenţial în sus - comentezi şi diseci rezultatele echipei vasluiene de fotbal, aflate sub patronajul lui Porumboiu, şi eventual baţi din pălmi. Dacă ai minte ceva mai multă - ceea ce nu recomandăm nimănui în aceste timpuri - nu se poate să nu te frapeze discrepanţa dintre opulenţa omului ăstuia şi sărăcia generală. Să fim bine înţeleşi: fiecare face cu banii lui ce pofteşte, dar mi se pare o blasfemie să arunci milioane de euro pe lefurile unor fotbalişti, în aceste vremuri când sărăcia şi datoriile la bănci le aşază oamenilor obişnuiţi laţul de gât.

Răspunsul şade doar în narcisismul care l-a pălit pe Porumboiu. Pentru el, acest sport este izvorul în unda căruia se poate admira în toată splendoarea. Fără fotbal, ar fi un miliardar oarecare, pe când cu fotbal e un miliardar celebru, pozat şi intervievat, un miliardar pe care lumea îl arată cu deştu’ şi-l stoarce de autografe.

Dacă într-o zi Porumboiu ar scăpăta şi ar ajunge muritor de foame, aş fi curios dacă ar primi un codru de pâine de la vreunul dintre fotbaliştii pe care îi plăteşte regeşte.