Mircea Radu IACOBAN

Iată-ne adunaţi în jurul aceleiaşi mese şi, mai ales, aceluiaşi titlu purtător de amintiri vag edulcorate, dar şi de un prestigiu care, în pofida concesiilor şi oscilaţiilor conjuncturale, încă nu s-a stins: „Cronica”, la cei 45 de ani de la apariţia primului număr. Stăruie, inevitabil, şi tonuri triste: din fotografii ne privesc cei care au fost – să le acordăm stropul de înţelegere şi preţuire pe care oricine şi-l poate revendica după trecerea Styxului.

N-aş zice că ne prea iubim între noi; cum spuneam, revista a avut mai multe vârste şi, probabil, fiecare crede că aceea pe care a slujit-o reprezintă mai fidel spiritul săptămânalului ieşean. Au mai intervenit, între timp, adversităţi şi incompatibilităţi peste care se poate trece cumva doar sub semnul unui scop aflat deasupra lumeştilor „tragodii”; după care, desigur, se vor produce re-aşezările ţinând de normalitate.

O evocare corectă a traiectoriei revistei nu poate evita felierea şi discutarea pe etape; rămâne obligatorie perpetua corelare cu mersul vremurilor, care n-a îngăduit nicicum menţinerea aceluiaşi tonus şi, treptat, a impus rigori de-a dreptul sufocante. Privind înapoi cu înţelegere şi nu cu mânie, se vede că, vreme de 45 de ani, evoluţia publicaţiei, exprimată prin indicii personalitate, curaj, insubordonare, prezenţă activă, adusă până-n pragul  protestului, desenează o traiectorie cu vârful în jos, în deplină consonanţă cu imaginea desfăşurată a şurubului din ce în ce mai strâns.

În pofida acestei realităţi proprii în grade (prea puţin) diferite întregii prese culturale române, este de notorietate faptul că, lucrându-se „à contre coeur” (cu excepţiile cunoscute), au străbătut cuirasa cenzurii şi, mai ales, a „îndrumării”, nu puţine texte neînseriabile în trendul oficializat. Iar publicarea literaturii ultra-obediente (în special poezia de la pagina întâia...) se făcea cu o anume... insolenţă redacţională, parcă anume spre a fi supusă „opera” meritatului oprobriu. Oricum, de câte ori ne întâlnim, la „Dana”, evocăm cu asupră de măsură gesturile de închipuită ori reală disidenţă, lăsându-le pudic de-o parte pe cele cu semn contrar, care, ne convine ori nu, tot noi le-am girat.

Dincolo de toate, pentru Iaşul cultural (în bună măsură şi pentru cel ştiinţific) „Cronica” a însemnat, în perioada ce am cunoscut-o direct, mult. Adăugându-i-se în 1969 şi Editura „Junimea”, Iaşul avea acum instrumentele de afirmare ce-i lipsiseră vreme  de un sfert de veac. În paginile revistei au semnat peste 200 de debutanţi (nu numai din domeniul literaturii, ci şi al istoriei, criticii de artă, filosofiei, psihologiei, logicii etc.) Fireşte, dintre aceste nume „se scutur multe moarte”, dar nu puţine sunt cele acum validate unanim, până-n pragul recunoaşterii academice.

„Cronica” a fost revista care l-a publicat întâia oară în România postbelică pe Mircea Eliade. Cercetătorul ieşean Florin Cântic a studiat, la Chicago, arhiva Mircea Eliade şi a găsit îndosariată scrisoarea noastră prin care îi ceream acordul necesar publicării unei nuvele. Meticulos, Eliade a notat pe margine „răspuns la data de...”

Cu o prezentare elogioasă a subsemnatului a debutat, în 1967, Ion Petru Culianu. Citez din scrisoarea lui, expediată din Groningen la 9 februarie 1981: „Îmi amintesc cum, de mult de tot, timiditatea l-a împiedicat măcar pe tânărul debutant lansat de Dvs. să vă mulţumească pentru bunele cuvinte de atunci. Deşi destinul literar al acelui adolescent e, deocamdată, stagnant, totuşi el îşi îngăduie să vă mulţumească tardiv.”

„Cronica” i-a oferit lui Const. Noica o rubrică permanentă ce avea să alcătuiască, mai târziu, substanţa cărţii „Rostirea filosofică românească”.

Exemplele ar putea continua. Se putea mai mult? Nu probabil, ci desigur. Ceea ce nu înseamnă că se cuvin uitate momentele începuturilor şi că titlul „Cronica” e firesc să licărească din an în paşte pe frontispiciile unor publicaţii fără legătură cu însăşi tradiţia revistei.

Dacă veţi citi acest articol şi-n revista „Cronica veche” înseamnă că, în pofida adversităţilor, s-a izbutit aflarea picăturii de înţelepciune necesară apariţiei numărului aniversar. Dacă nu, nu.