Cătălin MIHULEAC

„Bătrâni stând la coadă” este titlul unuia dintre cele mai familiare şi mai deprimante tablouri ale României. Ale României de azi, nu ale României ceauşiste, când multiplele raţionalizări ale dictatorului făceau din coadă o prezenţă normală, în peisajul edilitar.

Cu căciuli de oaie sau cu baticuri pe cap, de-o nasoleală cum doar în ţara noastră poate fi întâlnită, cu hainele lor de-un cenuşiu bătând în resemniu, cu pantofi pingeliţi a n-a oară, pensionarii se pun în mişcare ca la un semn din goarnă cam spre ora 16, pentru a se reuni în degradantele cozi. Apoi, se pun pe aşteptat, cu o expresie dezumanizată peste chipuri, pândind apariţia şi descărcarea „mărfii”. Spre ora 17, când se ivesc maşinile burduşite, un freamăt înfioară brumăriul creţ al căciulilor. Oare azi o să ajungă pentru toţi ? Or să apuce, sau n-or să apuce ? Aceasta e întrebarea, destul de hamletiană, în felul ei.

Pensionarii României de azi nu se încolonează în fiecare după-amiază pentru a forma cozi la unt – lapte – ouă - pâine – adidaşi de porc ori la alte produse alimentare necesare vieţii. Dacă ar sta la unt – lapte – ouă – pâine – adidaşi de porc, tabloul schiţat mai sus ar fi scuzabil.

Dar nu, coloana altceva aşteaptă: un ziar, „Adevărul de seară”. Şi nu-l aşteaptă pentru că membrii cozii se hrănesc cu vitaminele conţinute de ştiri şi de reportaje sau pentru că-s, în general, avizi de lectură. Nici pentru că ziarul ar fi cine ştie ce bunăciune pe ramura jurnalismului, vreun „The Independent” sau „The Guardian” de-al nostru. Ca s-o zicem pe-aia dreaptă, gazeta lui Patriciu e discutabilă, pe alocuri chiar jenant de slabă. Dar prezintă marea calitate că se distribuie gratuit, fiind, cum se zice în graiul nostru, o „mocăciune”.

Ce tristă e ţara unde omul nu-şi permite să-şi cumpere un ziar pe gustul lui, preferând să stea la coadă ca să capete unul oarecare, dar moca. Ce trist e să accepţi nişte firimituri tipărite de la milardarul Patriciu. Dacă mă gândesc mai bine, e chiar o chestiune de demnitate.