Cătălin MIHULEAC

Unul dintre personajele glorioase şi simpatice dăruite de opera lui Mark Twain este „Broasca săltăreaţă din ţinutul Calaveras”. Publicată pentru prima dată în revista „The Saturday Press”, nuvela a fost imediat reprodusă în nenumărate publicaţii din Anglia şi America; iar noi, dacă n-am citit-o, ne putem măcar lăuda că am văzut una dintre ecranizări. Nu fără tristeţe, Twain recunoştea, peste ani că, la timpul ei, numai broasca se bucurase de celebritate, el rămânând un autor obscur.

Nu-i pentru prima dată când personajul devine mai celebru decât scriitorul care l-a născut, după un lung travaliu în faţa paginilor goale. Câţi ştiu, de pildă, că Hitchock a regizat filmul „Păsările”, inspirându-se dintr-o nuvelă scrisă de Daphne du Maurier ? Dar câţi ştiu că a existat o anume Daphne du Maurier ?

Altfel stau lucrurile cu comisarul Maigret şi cu autorul care l-a zămislit din alchimiile complicate ale condeiului. Pe lângă serialele de televiziune şi filmele binecunoscute, cărţile care-l au drept personaj pe Maigret continuă să se vândă frenetic pe toată coaja globului pământesc, tirajul mondial total întrecând 550 de milioane de exemplare. În acest fericit caz, contrar duetului „Broasca săltăreaţă - Mark Twain”, nu doar personajul a cunoscut gloria, ci şi autorul lui, belgianul Georges Simenon...

Oraşul Liège, unde s-a născut şi a debutat ca ziarist Simenon, ştie să se mândrească pe seama acestuia. Chiar în centru, pe o bancă, un Simenon de bronz stă aşezat confortabil, ducându-şi pipa la gură cu mâna stângă, în timp ce dreapta o are desfăcută larg, ca şi cum l-ar cuprinde de după gât pe un prieten imaginar, poate chiar pe comisarul Maigret. E locul ideal pentru tine, mic condeier şi mare admirator al scriitorului, să te aşezi sub arcul braţului său drept şi să te tragi în poză. Cu puţină imaginaţie, îţi poţi închipui că bronzul se topeşte, şi însuşi maestrul Simenon îţi şopteşte la ureche câteva dintre secretele sale în ale scrisului.

 Tentaţia unei poze lângă Simenon e atât de mare, încât niciun prost nu-i rezistă. Câţiva studenţi italieni, cu care programul „Erasmus” joacă table şi uneori şah pe glob, au tras şi ei câteva cadre, fără să ştie ce hram poartă statuia care trage din pipă. După ce tinerii – băieţi şi fete – şi-au terminat mendrele fotografice, o italiancă uşor mustăcioasă şi-a întrebat colegii, arătând spre Simenon:

- Dar cine e gagiul ăsta ?

În general, îmi văd de treaba mea, dar de data asta n-am rezistat mâncărimii de limbă:

- E un fost mare fotbalist, mademoiselle, a jucat aici, la „Standard” Liège.

- Ah, da? Şi a murit ?

- Da, a murit, din păcate. L-a împuşcat din greşeală un poliţist pe nume Maigret. L-a confundat cu un traficant de droguri.

- Ce păcat, s-a întristat italianca uşor mustăcioasă, îndepărtându-se cu un mers care-i evidenţia fundul enorm. Auzi, să confunde un fotbalist cu un traficant de droguri. Poliţiştii ăştia sunt nişte inculţi !

După ce italianca a dispărut, mi-a părut rău că nu am întrebat-o la ce facultate studiază. Dar ceva mă face să cred că la „Litere”.