Te bagă în sperieţi cartea „Rusia contraatacă” semnată de ziarista de la „Le Figaro” Laure Mandeville! Mai întâi din pricina unor îngrijorătoare similitudini cu evoluţii din spaţiul românesc, apoi, prin meticulozitatea şi profesionalismul analizelor, evident nutrite din zicerea lui Talleyrand „Popoarele ar fi înspăimântate dacă ar şti ce oameni mici le guvernează!” şi, în fine, datorită sumedeniei de informaţii necunoscute publicului larg, în virtutea cărora Rusia lui Putin apare într-o lumină deloc favorabilă.
A devenit o tradiţie faptul că studiile cele mai pertinente privind realităţile post-sovietice din sfera de dominaţie rusă să fie datorate unor gazetăriţe de curaj, pentru anihilarea cărora s-a ajuns până la asasinat (Politkovskaia); Mandeville, ale cărei investigaţii directe în teren conferă analizelor o profunzime inaccesibilă prestaţiei din birou a „analiştilor politici”, sfidează pur şi simplu. Nu numai că scrie cu ne-milă despre Putin în ţara lui Putin, unde oricui i se poate întâmpla oricând, orice, dar, extinzând cercetarea asupra contextului internaţional, propune concluzii ce n-o fac tocmai simpatică nici în tabăra democraţiilor occidentale. Titlurile capitolelor vorbesc de la sine: „Puterea carnivoră”, „Jaful oligarhic”, „Ambuscada nomenclaturii”, „Jaful din spatele democraţiei”, „Jaful cekist”, „KGB incorporated” şi altele, la fel de contondente. Ascensiunea lui Putin şi consolidarea continuă a puterii noului ţar, chiar şi (teoretic) concesionată o vreme lui Medvedev, se arată a fi unul dintre principalele obiective ale ziaristei franceze. Poţi avea rezerve faţă de ipotezele avansate, dar e imposibil să le treci cu vederea. Fostul locotenent-colonel KGB Putin avea nevoie de un pretext-declic menit să-i confere rangul de salvator al naţiei. Un naţionalism latent, nu numaidecât nociv până la capăt, stăruie în mentalul tuturor popoarelor şi, bine manipulat (politicienii români n-au ştiut, ori, inhibaţi de „europenişti”, n-au prea cutezat s-o facă) aduce consistent spor de prestigiu şi autoritate celor ce izbutesc, profitabil, să şi-l atragă.
Autoarea nu spune răspicat, dar lasă să se înţeleagă că atentatele moscovite atribuite cecenilor au fost, de fapt, orchestrate de foştii colegi ai KGB-istului de la Kremlin. Acuza, fie şi numai sugerată, este teribilă şi o şubrezeşte indirect (prin enormitate) doar teoria regizării de către Casa Albă a atentatelor de la 11 septembrie spre a se încropi un motiv plauzibil de atacare a Irakului. Putin a declarat că „făcând să explodeze casele compatrioţilor, bandiţii au făcut să explodeze statul”; în realitate, de explodat avea să explodeze cota de popularitate a hotărâtului şi nemilosului preşedinte rus, ajunsă până-n pragul isteriei colective. Un capitol special, dar şi numeroase alte referiri pasagere, denunţă persecuţiile la adresa presei incomode, trecută printre realele ameninţări statale (vezi şi...).
Foarte repede, gazetele ne-amice au dispărut una câte una, emisiunile critice aşijderea, posturi de televiziune şi-au preschimbat vitriolul prelins din ecrane în apă de trandafiri, ajungându-se până la suprimarea fizică a unor gazetari şi la agresarea familiilor – toate fiind menite să acopere „superprezidenţializarea regimului”. Persecuţii, barem deocamdată, doar în Rusia cu putinţă. Putin declanşează, apoi, răfuiala cu „oligarhii” care, cândva, i-au susţinut ascensiunea (Berezovski, Abramovici, Hodorkovski ş.a.) şi, acum, nu se mai mulţumesc cu enormele averi însuşite dubios, ci caută să manevreze şi puterea politică la vârf.
Cum aproape toţi aceşti magnaţi ruşi sunt evrei, s-a mizat şi pe un anume antisemitism tradiţional, aşa că „bomba” arestării lui Hodorkovski, judecat „la penal” pentru acuze din dreptul civil şi trimis într-un lagăr din fundul Siberiei a fost mai degrabă aplaudată decât contestată. În fine, Putin şi-a consolidat tronul şi datorită conflictului din Georgia, unde s-au raportat 2000 de morţi ruşi faţă de cei... 42 reali (vezi şi numărătoarea de la Timişoara...), iar păienjenişul lucrăturilor tip KGB a răsturnat complet adevărata relaţie atacator-atacat. „În pofida faţadei măgulitoare şi a luxului scânteietor, Rusia este bolnavă” – conchide Laure Mandeville. N-avem cum comenta mai amănunţit, în spaţiul restrâns al acestei rubrici, o carte atât de bogată în informaţie inedită şi atât de curajoasă ca demers gazetăresc. Barem, îi semnalăm apariţia.