Mircea Radu IACOBAN

„Sunt sigur că prin alegerea noului preşedinte organizaţia va redeveni soarele PD-L” – a găsit de cuviinţă să proclame pitorescul Ion Olteanu în susţinerea candidaturii Elenei Udrea. Îmi amintesc cu câtă ironie (justificată) a comentat „o anumită parte a presei” distihul exaltat „Iliescu când apare / soarele răsare”. Atunci s-a făcut vâlvă şi haz; acum, adulaţia ajunsă în preajma indecenţei pare a se încadra în deplină normalitate.Tot normală se consideră şi prezentarea unui candidat unic, uitându-se acuza de culme a anti-democraţiei aruncată (justificat) asupra candidaturilor unice tip Marea Adunare Naţională.

Surprinzător de puţină vreme a trebuit să treacă până la redescoperirea bunelor  obiceiuri de odinioară! Limba de lemn rediviva! Imagistica a fost up-datată, comparaţiile includ personaje din noua mitologie mediatică, dar pupăturile sunt la fel de băloase, amintind de odele închinate altei Elene, „academician doctor inginer, reputat om de ştiinţă de largă recunoaştere internaţională”. În partidul aflat la putere există destule capete luminate şi-i  de mirare că mai nimeni  nu sesizează atît ridicolul  reprezentaţiei adulatorii, cât şi posibila rezonanţă defavorabilă în rândul alegătorilor care încă n-au uitat avatarurile „epocii de aur”. Cu excepţiile menite să confirme regula. Lucid ca mai  mereu în ultima vreme, Cristian Preda; era de aşteptat. Surprinde prin vehemenţa tonului şi duritatea interevenţiei luarea de poziţie a lui  Nicolae Prelipceanu, multă vreme cântăreţ auxiliar în struna puterii: „Încet încet, vorbele trădează vechile reflexe de la alegerile de partid unic, lăudarea fără măsură a celor ce par tari sau chiar sunt tari în partid, fireşte, nu în realitate şi mai ales nu în gândire.

Şi apoi, limba de lemn practicată cu atâta dezinvoltură de însăşi aleasa Bucureştiului pedelist, de cusur are? Nu e şi ea o moştenire temeinică a „iepocii de aur”? Finalul este exemplar prin lapidaritate şi expresivitatea analizei: „Vorbele, doamnelor şi domnilor, trădează şi ele pe unii mai abili decât aceşti simpli vânători de averi cu orice preţ.” Recordul pupincurismului (rog să-mi fie iertat termenul utilizat, dar, într-adevăr, „altă rimă n-am avut”) nu-l deţine, însă, Ion Olteanu, al cărui IQ ar merita oarece investigare, nu-i nici al Ralucăi Turcan (o vede pe Udrea ca pe „un veritabil Kill Bill al politicii româneşti”!), ci „prezidenţiabilului” Teodor Baconschi: „Trebuie să faci eforturi monumentale ca să nu  cazi sub farmecul tău (n.n.: al Elenei, desigur!) în calitate de coleg. Eşti inteligentă, eşti frumoasă, eşti tenace, ai anduranţă la mediul general dezgustător al politicii româneşti şi nu te deranjează vecinătatea oamenilor de valoare.” O fi şi Pleşu de aceeaşi părere? Penibil spectacol!

P.S.

Ce ar fi de spus despre prestaţia echipei CFR Cluj în meciul de la Basel? Nimic. Dar chiar nimic. Colac peste pupăză, grobianismul  fără măsură şi pereche al numitului sărit de pe fix Cârţu. Ăsta o fi aflat că am intrat  în Europa?