Cătălin MIHULEAC

Am urmărit cu interesmodul în care prezidentul franţuz l-a tratat eminamente cu sictir pe omologul său român, tocmai când ăsta din urmă avea chef să se bată oleacă pe burtă cu un barosan al planetei, ca să aibă apoi ce povesti la emisiunea „Naşul”, cu Radu Moraru în direct. Sarkozy, aşa cum bine s-a văzut din secvenţele televizate care au făcut înconjurul lumii, l-a expediat din două vorbe şi trei gesturi, dar - sunt convins - comportamentul său, aproape brutal, nu îi era adresat preşedintelui României, ci persoanei Băsescu.

Fiindcă, pe bune, ce poate discuta şeful unui mare stat cu un asemenea ins? Cum se poate fraieri electoratul cu promisiuni şi cu lozinci, asemănătoare ca valoare bilelor de sticlă colorată, pe care conchistadorii le ofereau băştinaşilor sud-americani, în schimbul aurului? Cum poţi ajunge să-ţi urăşti propriul popor, împărţit pe felii: profesorii, poliţiştii, pensionarii, jurnaliştii? Cum poţi plasa în funcţii importante ale statului o gaşcă de tipe habarniste, după ce ai profitat de calităţile lor? Cum îţi poţi culege fiica de prin baruri şi cluburi, ca s-o trimiţi apoi plocon în Parlamentul european ?

Sarkozy cred că merită felicitările noastre pentru felul de a-şi arăta dispreţul faţă de un tip sărac în calităţile cerute unui şef de stat european, cu excepţia, poate, a demagogiei. În faţa unor asemenea persoane, nici un crâmpei de etichetă oficială nu merită păstrat.

Apoi, cum din aceleaşi imagini televizate bine a reieşit, Băsescu s-a lăsat consolat de italianul Berlusconi. Abia cu ăsta se găseşte oricând un limbaj comun, dacă ne gândim doar la schimbul de impresii despre bunăciuni şi desfrâuri, sau despre mafia, cu care un tribunal sicilian tocmai a stabilit că premierul italian a întreţinut  legături strânse.

Când văd ştiri despre preşedintele român pe canalele de televiziune franceze, mă distrează că spicherii lor pronunţă „Băşescu”, în loc de „Băsescu”.

Fără să ştie cât adevăr conţine eroarea lor involuntară.