Mircea Radu IACOBAN

„Saddam Hussein n-a fost un om pe de-a întregul rău. Nimeni nu  este niciodată într-un singur fel (...) Nu vreau să-l dezvinovăţesc pe Saddam Hussein. Toată acea sete de putere. Tot acel rău. Toată acea forţă care a distrus atâtea vieţi, pentru ca, în final, să se distrugă şi pe sine însuşi. Şi totuşi, în ciuda acestor lucruri, eu cred că o ţară îşi şlefuieşte singură conducătorul pe care şi-l doreşte.” Aşa îşi încheie cartea „Viaţa mea cu Saddam Hussein”, proaspăt apărută la Editura „Pandora”, Parisoula Lampsos, amanta dictatorului vreme de peste 30 de ani.

Ca şi Vera Davâdova, „ţiitoarea” lui Stalin, încearcă să ne convingă că viaţa ei a fost o teribilă dramă, cerând cititorului înţelegere şi compătimire. Cu un plus de argumentare: „Nu eram fericită. Relaţia mea cu Saddam n-avea nimic de a face cu iubirea. Atracţie, da. Dorinţă sexuală din plin.” Cartea (scrisă în colaborare cu ziarista de televiziune Swamberg) este copleşitoare, izbutind să contureze un coşmaresc mecanism al terorii, întemeiat pe frică generalizată şi pe crimă ridicată la rangul de principal argument al exercitării puterii. Parisoula este (mai exact spus, a cam... fost) o splendidă blondă naturală născută în Cipru, perfect educată într-o familie mai mult decât înstărită şi vorbitoare de cinci limbi (arabă, greacă, engleză, franceză şi germană) . Ori unde apărea, atrăgea magnetic privirile şi capta imediat interesul general. La 16 ani, Saddam (încă nu era preşedinte) a sedus-o şi a trecut-o în rândul proprietăţilor sale private. Când tânăra cipriotă s-a măritat, Saddam a luat-o ca afront personal, dispunând confiscarea întregii averi a însurăţeilor şi arestarea celui ce a cutezat să-i încalce drepturile patrimoniale. Prevenit, soţul a izbutit să fugă peste graniţă, lăsându-şi singurele bunuri ce le mai avea, Parisoula  şi cele două fete, în deplina putere a lui Saddam. Care impune un divorţ rapid şi va dispune nelimitat, mai bine de trei decenii de graţiile fosforescentei Shakraa („blonda”). Într-un fel, istoria avea să se repete: Uday, fiul mai mare al lui Saddam a violat-o pe Liza, fata de 16 ani, a Parisoulei, iar mezinul Quasay, pe cea mică. Triumviratul Saddam-Uday-Quasay dispunea când şi cum poftea de vieţile oricui. „Uday – scrie Parisoula – avea spioni la şcolile de fete; îi plăcea să alinieze elevele în şir şi să aleagă, aşa că avea spioni care să-i livreze cel puţin zece nume de fete în fiecare zi: < Să am zece pe zi, ca să fie de unde alege. Dacă nu, mori.> De murit, se murea... fără urme.

Din acest punct de vedere, Saddam a fost un dictator mai precaut decât predecesorii Hitler şi Stalin: nu s-a încurcat cu procese care lasă urme, sentinţe, tribunale şi plutoane de execuţie. Cei cărora Saddam le hotăra sfârşitul dispăreau pur şi simplu (cum se întâmpla şi cu multe dintre fetele livrate lui Uday). Sumedenie de personalităţi importante în stat, considerate deranjante pentru tihna clanului, s-au volatilizat pur şi simplu; nici acum nu se ştie unde le zac oasele. Sigur că nu-i deloc uşor pentru o femeie delicată, inteligentă şi rafinată, să facă parte dintr-un astfel de crâncen univers sanguinar. Parisoula ar fi avut posibilitatea să-l părăsească de fiecare dată când i s-au îngăduit călătorii cu copiii în străinătate. Totdeauna, mai devreme sau mai târziu, s-a întors la Bagdad. Explică în fel şi chip revenirile în infern, inclusiv prin acea „atracţie fizică” exercitată de Saddam, dar se pare că adevărul adevărat e altul: începuse să-i placă situarea în preajma vârfului puterii, să gestioneze, la rându-i, o parte din această putere în stat şi să beneficieze de tot ceea ce o astfel de poziţie îi oferea şi asigura. Când americanii i-au întors spatele lui Saddam şi zilele i se arătau tot mai înnegurate, frumoasa Pari a uitat de... atracţia fizică şi a fugit din Irak. O evadare lungă şi chinuitoare (irakienii încercau s-o aducă înapoi ca s-o pedepsească pentru evadare, adversarii Bagdadului voiau şi ei s-o captureze, pentru a sancţiona exemplar amanta dictatorului).

A ajuns, după un periplu de trei ani, tocmai în Thailanda – cu ajutorul şi pe cheltuiala americanilor interesaţi să afle dintr-o sursă de primă mână şi intimităţile lui Saddam, dar şi planurile reţelei de subterane din capitala Irakului. Vestea execuţiei dictatorului a găsit-o în Suedia. Avea coşmaruri. Se străduia să uite. Cu prea puţină aplecare pentru fineţuri psihologice, americanii i-au trimis un set de poze cu Saddam spânzurat, însoţite de rugămintea identificării exacte a celui executat.

Nu cumva să fi spânzurat vreo sosie.